Elevii claselor a VIII-a, IX-XII şi cadrele didactice de la orice unitate de învăţământ liceal din ţară se pot înscrie, până în 30 aprilie, la cea de a noua ediţie a concursului naţional “Perspective moderne în învăţământul tehnologic – Interferenţe educaţionale” organizat de Colegiul Tehnic “George Bariţiu” din Baia Mare. Concursul vizează valorizarea şi promovarea exemplelor de bună practică ce ilustrează creativitatea şi inovarea în învăţământul tehnologic preuniversitar, dezvoltarea competenţelor personale, profesionale şi sociale prin învăţarea pe tot parcursul vieţii. Secţiunile concursului sunt: A1 – pentru elevii claselor IX-XII, A2 – pentru elevii claselor a VIII-a, B – Start în afaceri! Topul tinerilor antreprenori, C – simpozion naţional “Interferenţe educaţionale”. Evenimentul va avea loc în perioada 4-5 mai.