Corneliu Mănescu, ministrul nostru de externe ani şi ani, avea gradul de general al armatei române, dar în prim-plan a fost şi a rămas şeful diplomaţiei româneşti. A fost şi ambasador la Budapesta şi ambasador la Paris. Un eveniment de dată recentă i-a readus numele în actualitate.
Ambasadorul Nicolae Ecobescu a pus în mişcare un proiect editorial menit să descifreze zbaterile diplomaţiei româneşti în anii de după plecarea trupelor sovietice din România. Supratitlul sub care este scrisă şi editată seria de volume care înglobează evenimente şi date de calendar de interes este: „România – supravieţuire şi afirmare prin diplomaţie în anii războiului rece”. Volumele ieşite până acum de sub tipar radiografiază segmente de timp distincte, ultimul are titlul: „Corneliu Mănescu – ministrul de externe al României, Preşedinte al Adunării Generale a ONU. Documente”. Cartea a fost lansată recent de Casa Titulescu din Bucureşti, sub egida Fundaţiei „Nicolae Titulescu”.
Personajul central al acestui demers istoric rămâne ministrul de externe. Era momentul în care grupul ţărilor estice putea propune persoana care să fie aleasă preşedinte al celei de-a XX-a Adunări Generale a ONU. România a avut câştig de cauză şi l-a scos la înaintare pe şeful în exerciţiu al diplomaţiei de la Bucureşti, iar sesiunea septembrie 1967 – septembrie 1968 s-a desfăşurat sub baghetă românească. Ales cu un număr de voturi impresionant, preşedintele Corneliu Mănescu s-a priceput să asigure dezbateri de ţinută, lipsite de inexactităţi sau evenimente colaterale discutabile. Corneliu Mănescu nu se mai află printre cei vii, dar amintirea lui este păstrată în memoria celor ce l-au cunoscut, dar mai ales în arhivele diplomatice ale ţării noastre şi ale ţărilor în care a călătorit, precum şi în rafturile cu documente şi imagini de la Naţiunile Unite.
Această carte ne cheamă. Vă îndemn să-i parcurgeţi cu atenţie paginile împovărate de istorie, în care ceva din existenţa noastră se intersectează cu date de referinţă din existenţa omenirii.
(Îmi mărturisesc regretul că, după 1989, foştii miniştri de externe Corneliu Mănescu, George Macovescu şi Ştefan Andrei nu au fost luaţi în seamă de originala noastră diplomaţie, însă un eveniment istoric american a suplinit în bună măsură ceea ce trebuia să facem noi.)
Nicolae BUD
