Sub asaltul bucuriei, care mă încearcă de la momentul în care am aflat vestea că din rândul deseştenilor se ridică un episcop, scriu aceste rânduri. Bucuria este semnul binecuvântării, răsplată a credinţei şi rodire a ascultării. Iar acolo unde prisoseşte smerenia şi răbdarea, se înmulţeşte harul şi se revarsă binecuvântări peste oameni şi peste locurile ce se sfinţesc prin ei.
Maramureşul, pământul descălecătorilor de altădată ai altor ţinuturi, trimite şi acum, până în îndepărtatele Spania şi Portugalia, un voievod de pe Valea Marei, din satul Deseşti, neînfricat, brav luptător al credinţei în Hristos.
Nebănuite sunt căile Domnului. Duhovnic şi ucenic, îşi fac ascultare, după chipul părintelui lor blând şi smerit, spre a sluji Biserica lui Hristos. Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei, la întronizarea ca Întâistătător al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, mărturisea: ,,Îi mulţumesc Preasfinţitului Episcop Vasile Someşanul, care m-a călugărit la Mănăstirea Nicula şi care l-a născut duhovniceşte pe părintele meu duhovnic şi naş de călugărie Arhimandritul Teofil Roman, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. Îi mulţumesc părintelui Teofil pentru faptul că a ştiut să mă călăuzească şi mi-a arătat calea. De la el am învăţat slujirea, încă de când eram student la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, şi tot el m-a învăţat, cum trebuie să fie un părinte duhovnicesc. Din păcate, noua ascultare în care a fost aşezat nu i-a permis să fie astăzi alături de mine”. Dar Dumnezeu lucrează şi noua ascultare a Părintelui Teofil este chiar faţă de Preasfinţitul Timotei, în noua sa calitate de Arhiereu Vicar.
Deseştenii astăzi se bucură, dar au şi o tristeţe nemărturisită. Oarecum, şi-l revendică pe Vlădica Teofil. Se întreabă duios: De ce ni l-au luat? Va mai veni, în mijlocul nostru la hramuri? Suntem încredinţaţi că sufletul Preasfinţitului Teofil va purta, în orice loc al lumii, amintirea familiei care l-a născut, a pământului pe care a făcut primii paşi în viaţă, a primilor dascăli din şcoala satului natal, a primului său duhovnic şi a tuturor acelora care îi vor aduce nostalgic aminte de copilărie şi prima sa tinereţe.
Dar ce înseamnă această chemare a lui Dumnezeu, ce i se face Părintelui Arhimandrit Teofil Roman, fiul al satului Deseşti, de a sluji în Biserică, ca episcop? Slujirea preoţească este rânduită prin trei trepte harice: diaconul, preotul şi episcopul. Slujitorii Bisericii, consacraţi prin Sfânta Taină a Preoţiei, dintr-o anume treaptă, sunt egali între ei, în ceea ce priveşte lucrarea sacerdotală, indiferent de rolurile administrative pe care le pot avea.
Diaconul este prezent în lucrarea sacerdotală a Bisericii, doar alături de episcop sau preot. El nu poate să slujească singur nici una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii. În cazuri excepţionale, atunci când viaţa unui copil nebotezat este pusă în pericol, la fel ca orice creştin botezat, poate săvârşi Botezul de Necesitate.
Preotul este trimisul episcopului în mijlocul credincioşilor, rânduit, prin mandatul încredinţat, să înveţe, să conducă şi să sfinţească membrii unei parohii (unitate administrativ bisericească sau comunitate situată pe un anumit teritoriu din jurul unui locaş de cult). Preotul poate să săvârşească şase din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii. Nu poate sluji Sfânta Taină a Preoţiei.
Episcopul are deplinătatea Preoţiei lui Hristos, iar prin el rodeşte Harul Duhului Sfânt, din fiecare diacon şi preot hirotonit. El este supraveghetorul, garantul şi responsabilul mărturisirii adevărului de credinţă, a respectării normelor canonice, rânduite pentru clerul şi poporul dintr-o anume eparhie (episcopie). Dar mai mult decât a fi conducător, episcopul este părintele duhovnicesc al tuturor. Fiecare episcop are rânduită slujirea în eparhia sa, dar rangul şi cinstea arhierească sunt recunoscute pretutindeni prezidând orice slujbă la care participă.
Multe s-ar cuveni a fi spuse încă, mai ales despre perseverenţa şi răbdarea smerită, despre blândeţea şi bunătatea Părintelui Teofil, dar mai ales despre ascultarea chemării lui Hristos şi despre credinţa cea mare, încă din fragedă pruncie, în slujirea preoţească. Iată acum roadele dulci ale ascultării.
Şi pentru că ştim că la umbra unui stejar falnic se răcoresc de arşiţă şi se adăpostesc de vreme rea mulţi drumeţi, se cuvine să prindem şi noi mai mult curaj pe drumurile noastre, pentru că avem acum la îndemână un adevărat refugiu duhovnicesc, dătător de speranţă. La fel nădăjduim, pentru seminţele ce cad, uneori duse până departe prin puterea Duhului Sfânt, să fim ogorul cel bun care prilejuieşte rodul însutit şi care poate da astfel de fii şi fiice ale satului pe care istoria lumii să-i reţină.
Poate ne este greu să credem, precum Sfântului Apostol Toma, dar în duminica ce-i poartă numele, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom fi prezenţi în Catedrala Episcopală din Madrid, la hirotonirea Părintelui Teofil Roman, ca Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din Spania şi Portugalia. Aici muncesc departe de ţara lor, pentru a-şi câştiga cu dor amar şi sacrificii familiale mari, pâinea lor cea de toate zilele, peste un milion de români, şi cărora li se va aduce acum mângâiere.
Vom reveni cu un reportaj amplu, în numărul următor, pentru a vă face părtaşi la bucuria noastră.
Pomeneşte Doamne, pe Preasfinţitul Părintele nostru Teofil de Iberia, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, pe care-l dăruieşte sfintelor Tale biserici, în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău.
Pr. Ioan ARDELEAN
