Marţi, 3 aprilie, pe platoul de la sediul Jandarmeriei Maramureş s-a desfăşurat ceremonialul militar organizat cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române.
Încă de la înfiinţare, Jandarmeria a fost considerată o armă de elită „fiindcă Jandarmeria cu toate structurile este privită ca un corp din cele mai alese”, desprinzându-se clar scopul pentru care a fost creată „acela de a priveghea siguranţa publică, ţinerea unei bune rânduieli, ducerea la îndeplinire a legilor”. Timpul a dovedit că Jandarmeria Română, datorită caracterului său militar, organizării sale, drepturilor juridice existente, capacităţii de intervenţie susţinută printr-o dotare specializată, era capabilă să facă o trecere fără nici o ruptură de la o perioadă normală la cea de criză şi chiar la starea de război, fiind adaptată unor situaţii de conflicte de joasă sau de înaltă tensiune. Jandarmeria a participat cu succes la toate operaţiunile armatei, la marile bătălii, aducându-şi o contribuţie substanţială la succesul acestora. Legea de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei Române face o delimitare clară a atribuţiilor acesteia, organizând-o pe baze moderne, făcând-o compatibilă cu structurile similare ale Uniunii Europene.
3 aprilie – Ziua Jandarmeriei Române, reprezintă pentru toţi jandarmii un moment de bucurie deosebit, pentru că Jandarmeria s-a impus prin seriozitate, exigenţă şi transparenţă, prin rezultatele obţinute, devenind garantul ordinii şi siguranţei publice. Pentru fiecare jandarm, momentul aniversar este unul al conştientizării valorilor care au oferit constanţă şi eficienţă: devotamentul, sacrificiul, onoarea şi spiritul de corp, al individualităţii unice a Jandarmeriei şi mai ales, al rolului pe care cetăţenii îl cer, de 168 de ani, să îl joace, ca garant al siguranţei publice şi al aplicării corecte a legii.
În această zi de sărbătoare, alături de jandarmi au fost prezenţi Vasile Moldovan – prefectul judeţului, Doru Ioan Dăncuş – vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Cherecheş – primarul municipiului Baia Mare, şefii/reprezentanţii structurilor din sistemul de ordine şi siguranţă publică, apărare şi securitate naţională la nivel judeţean etc.
După mesajele oficialităţilor, lt. col. Petru Marcel FLORIŞTEANU a prezentat ordinele de trecere în rezervă cu drept la pensie a unui subofiţer, înaintarea în grad înainte de termen pentru 9 jandarmi şi a acordat 53 de recompense personalului unităţii pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu, constând în mulţumiri şi felicitări. În final, s-a făcut premierea, prin înmânarea de cupe şi diplome, câştigătorilor concursurilor sportive, interne şi interinstituţionale organizate cu ocazia Zilei Armei.
În Baia Mare – Sancţiuni aplicate de jandarmi
Militarii din cadrul IJJ Maramureş au acţionat pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi a stării de normalitate, fiind solicitaţi să intervină în situaţii de încălcare a prevederilor legale, fapt pentru care au aplicat sancţiuni contravenţionale cu amenzi.
• Duminică, 1 aprilie, în jurul orei 10:50, jandarmii au fost solicitaţi să intervină în faţa unui imobil, de pe B-dul Bucureşti, unde un tânăr, din Baia Mare, cu vârsta de 29 de ani, a tulburat liniştea locatarilor prin strigăte şi gălăgie.
• În jurul orei 12:40, jandarmii au surprins un tânăr, de 21 de ani, din Baia Mare care, în faţa unei biserici de pe strada Păşunii, a apelat în mod repetat la mila enoriaşilor, cerând diferite sume de bani sau bunuri, iar la solicitarea jandarmilor de a prezenta date cu privire la identitatea sa, acesta a refuzat.
• Marţi, în jurul orei 19:30, jandarmii au fost solicitaţi să intervină în faţa unui local public, de pe B-dul Unirii, unde un bărbat, de 36 de ani, din Baia Mare, a adresat injurii angajaţilor şi agenţilor de pază.