Este suficient să privim în jurul nostru pentru a constata extinderea şi prezenţa permanentă a suferinţelor pe care le îndură indivizii şi colectivităţile umane, indiferent de vârstă, stare socială, etnie, credinţă. Sfera în care se manifestă suferinţa este largă, de la bolnavi fizic sau psihic, la cei cu dizabilităţi, bătrâni, orfani, părăsiţi, săraci. Se poate afirma că nu există om care să nu contracteze în cursul existenţei sale una sau mai multe suferinţe sau îmbolnăviri. Suferinţa reprezintă o condiţie însoţitoare a omului, ea este o problemă şi un mister pe care căutăm să-l dezlegăm. În viaţa de toate zilele, noţiunea de durere, suferinţă se confundă adesea cu cea de boală.
Nu numai motive umane, dar şi spirituale, ne îndeamnă să privim cu toată atenţia, să reflectăm asupra acestor realităţi. Deşi mijloacele umane şi medicale reuşesc până la un punct să ne vină în ajutor, ne simţim adesea neputincioşi şi uneori deznădăjduiţi. Procedeele medicale, chirurgicale, alături de un arsenal medicamentos perfecţionat, contribuie la înlăturarea durerii sau ameliorarea ei în cazuri altădată de neimaginat. Cu toate progresele medicinei contemporane, nu se întrevede posibilitatea eradicării ei definitive, boala apărând ca o stare de „anormalitate normală”. Privită din punct de vedere medical, boala reprezintă o stare de tensiune, o acumulare de dezordini morfologice sau funcţionale, o rupere a echilibrului biologic şi psihologic. Pe cerul opac mai ales al celor grav bolnavi, apar trei aştri care-i preocupă: sănătatea, durerea şi moartea, care vor marca viaţa lor exterioară şi interioară.
Pentru medicul practicant, durerea care însoţeşte pe bolnav, reprezintă adesea un ajutor, când ea avertizează prezenţa şi sediul unei boli sau complicaţii. Pe de altă parte, poate fi înţeleasă ca un duşman perfid, care prin tăcere maschează prezenţa unei boli, cum se întâmplă în afecţiuni ale inimii, în cancere, TBC, etc.
Privită prin prisma spirituală, înţelegerea şi suportarea suferinţei capătă valori deosebite. Ea este definită ca o stare a sufletului care o provoacă, lipsa binelui necesar sau cel puţin dorit. Viaţa individuală şi colectivă este o luptă continuă, ori luptă fără suferinţă nu există. În om, trupul şi sufletul au tendinţe contrare, cel învins având parte de suferinţă. În viaţa socială, mulţi tind spre acelaşi bine, dar puţini îl pot obţine, cei lipsiţi de el, vor suferi.
Este adevărat că Dumnezeu l-a creat pe om fericit, dar ca urmare a păcatului strămoşesc, la aceasta nu va ajunge cu adevărat decât după viaţa pământească. Suferinţa este destinată tuturor oamenilor, dar creştinilor ea le aparţine şi pentru faptul că ei fac parte din trupul mistic al Aceluia al cărui Cap a fost încoronat cu spini, spatele plin cu răni şi membrele străpunse de piroane. Suferinţa înţeleasă şi trăită în spirit autentic creştin explică echilibrul, liniştea celor care se încred în Dumnezeu. Pentru cei ce nu au acest suport spiritual, în perioadele grele, durerea este un chin amplificat de deznădejde şi de panica unei dispariţii mai lente sau rapide. Lipsiţi la un moment dat de ajutoarele umane – medicale eficace de salvare, ei se află în situaţia unor naufragiaţi, fără busolă şi fără ajutor. Aceste situaţii sunt confirmate şi de către medicii care remarcă liniştea celor ce s-au încredinţat lui Dumnezeu şi agitaţia celor care nu-L caută, sau chiar Îl resping.
Sentimentele de compasiune, de a veni în ajutorul celor suferinzi sunt prezente în inimile tuturor oamenilor. Un rol deosebit îl au cei apropiaţi lor, familia, rudele, prietenii şi cei de bunăvoinţă, precum şi, prin excelenţă, intervenţia directă şi ajutorul specific, acordat de cadrele medico-sanitare, cărora bolnavii îşi încredinţează durerea şi speranţele. Alături de ei intervine medicul spiritual, preotul, pentru salvarea sufletelor, insuflându-le încredere, răbdare şi speranţă, pe care le pot obţine de la Cristos, Cel care a suferit cel mai mult pe acest pământ.
Fiecare din noi avem pe cineva apropiat care aşteaptă un zâmbet de încurajare, un gest de bunăvoinţă, un ajutor material, după posibilităţi. O preocupare aparte să o reprezinte rugăciunile încrezătoare ale tuturor celor ce cred în Cristos şi mama Sa, Sfânta Fecioară Maria.
Să fim convinşi că, aplicând în practică iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui, vom fi răsplătiţi de Cel Atotputernic.
Vasile Raţiu, medic preot
