Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se celebrează din 1993. Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are ca scop aducerea în atenţia opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative şi calitative a apelor şi de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle şi responsabilităţile celor cu atribuţii în întreţinerea, valorificarea şi protejarea surselor de apă.
În acest an, tema Zilei Mondiale a Apei este “ Natura nepoluată pentru apă de calitate“, ne supune atenţiei legătura dintre apă şi noi. Statisticile la nivel mondial arată că: 2,1 miliarde de oameni nu au acces la apă potabilă sigură, până în 2050, se estimează că populaţia mondială va creşte cu încă 2 miliarde de oameni, iar necesarul de apă al planetei va fi cu 30% mai mare decât în prezent, iar 1,9 miliarde de oameni trăiesc în zone afectate de lipsa apei. Până în anul 2050, se estimează că acest număr se va ridica la aproximativ 4 miliarde de oameni.
SC VITAL SA a marcat această zi prin organizarea de Porţi Deschise pentru toţi maramureşenii, la Staţia de Tratare a Apei din Baia Mare, joi 22 martie 2018. Acţiunea s-a adresat deopotrivă preşcolarilor, elevilor, studenţilor dar şi adulţilor, dornici să afle despre procesul de potabilizare al apei. În acelaşi timp, încercăm să conştientizăm cetăţenii despre importanţa apei ca resursă şi folosirea raţională a acesteia. Şi cum educaţia începe de la cele mai fragede vârste, am acordat o atenţie deosebită celor mici. Astfel, aproape 600 de adulţi, tineri şi elevi de la şcoli din Dumbrăviţa, Groşi, Tăuţii de Sus şi Baia Mare au avut ocazia să viziteze Staţia de tratare a apei din Baia Mare.
Atât copiii, cât şi adulţii au fost întâmpinaţi de către specialiştii societăţii SC VITAL SA care i-au condus în incinta staţiei de tratare a apei pentru a vedea îndeaproape fluxul tehnologic al tratării apei.
Vizitatorii au rămas uimiţi când au văzut că într-adevăr este nevoie de o adevărată uzină pentru ca apa să ajungă la robinete în siguranţă şi bună pentru consum şi şi-au manifestat în mod deosebit interesul pentru laboratorul de apă potabilă cu aparatura din dotare, pentru clădirea principală a staţiei de tratare cu filtrele de apă, precum şi pentru camera de comandă şi control de unde se monitorizează pe calculatoare funcţionarea întregii staţii de tratare a apei.
Această acţiune a avut scopul de a conştientiza maramureşenii despre procesul de potabilizare al apei şi cum să gestionăm ameninţările şi riscurile inundaţiilor, secetei şi poluării apei, adevărate provocări mondiale ale secolului XXI. (697)