Inspectorii de muncă maramureşeni din cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă au efectuat anul trecut 2.200 de controale care au avut ca tematică respectarea prevederilor HG 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor. Pentru neconformităţile constatate au fost sancţionaţi 208 de angajatori. Au fost aplicate 223 de sancţiuni din care 29 amenzi în cuantum de 173.500 lei. Totodată, pe site-ul instituţiei s-a afişat lista angajatorilor care nu au înregistrat, la ITM Maramureş, registrul general de evidenţă a salariaţilor.