Adunare ecumenică la Mireşu Mare

0
201

Duminică, 18 martie, la Căminul cultural din Mireşu Mare, Primăria a organizat o adunare ecumenică. Au participat credincioşi de la trei culte religioase – ortodox, greco-catolic şi baptist. Inexplicabilă a fost absenţa cultului penticostal care, anul trecut, şi-a motivat lipsa (din pricina locului de desfăşurare – biserica greco-catolică). De asemenea, au lipsit preoţii din satele aparţinătoare comunei. E drept că şi timpul a fost nefavorabil.

Adunarea a fost moderată de ing. Ioan Mătieş, primarul comunei, care a arătat, printre altele, că scopul acestei adunări a fost acela „de a ne face mai buni, de a ne primeni sufletele” care, de ce să nu recunoaştem, sunt infestate de păcate. Au mai luat cuvântul: subsemnatul, Ionel Fătcaş – credincios greco-catolic, Ioan Ciurdaş – preot ortodox, ing. Florin Mărieş – din partea cultului baptist şi prof. Florica Roman – consilier judeţean. Prin cuvântul lor, invitaţii au scos în evidenţă învăţăturile biblice, răutatea care macină întreaga omenire, direcţia greşită în care ne îndreptăm. De asemenea, au fost evidenţiate şi mijloacele prin care putem ieşi din acest marasm care apasă greu pe cântarul omenirii: împăcarea, iertarea şi iubirea – cea mai mare poruncă dumnezeiască. Iubirea de Dumnezeu este condiţionată de cea faţă de aproapele după cum prevede Sfânta Scriptură la Epistola 1 a lui Ioan, cap. 4, vs. 20: „În măsura în care iertăm, vom fi iertaţi” (Matei 6:14-15). Aş dori să scot în evidenţă corurile baptist şi ortodox care ne-au încântat prin interpretările cântecelor religioase, în special cel baptist (pe patru voci) aflat la prima apariţie publică. O plăcere a fost s-o ascultăm şi pe Diana Dorca Mărginaş, profesor de muzică şi învăţătoare, interpretând o frumoasă priceasnă. Adunarea s-a desfăşurat într-un limbaj comun impecabil, dându-mi impresia că toţi cei prezenţi fac parte din acelaşi cult. În final, s-a propus ca, măcar trimestrial, să se mai organizeze asemenea adunări.

Ionel FĂTCAŞ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.