Dorel MACARIE

0
523

• Născut în 11 decembrie 1955, la Cicârlău. A debutat cu poezie în revista Luceafărul. A publicat trei cărţi: Revista de modă a tristeţii (1999), Să vină medicul legist (2011) şi Convalescenţa paltonului după atacul de molii (2014). Premiat de revista Nord Literar (2015) şi de Reprezentanţa Maramureş a Uniunii Scriitorilor din România (2016). Despre creaţia sa au scris: Cosmin Perţa, Ion M. Mihai, Augustin Cozmuţa, Gheorghe Pârja, Nicolae Scheianu.

Disperat mugeşte mistralul

disperat mugeşte mistralul
câinii fug în pustietăţi şi nu se mai întorc
ci scormonesc în turbă
oamenii umblă pe faţă cu foi de hârtie
pe care şi-au povestit vieţile
degetele le cresc lungi, foarte lungi
se caţără peste ziduri, peste clădiri
până în câmpie, până în mare
pui de broască ţestoasă mergând spre ocean

peste tot aluviuni, firimituri
pubelele răsturnate – statui abstracte
terase părăsite, întâlniri amânate
tu cauţi în toate farmaciile
ochelari pentru citit feţe
şi protestez singur cu pancarta
ridicată cât mai sus
e mult de atunci
e puţin până atunci
exist, deci nu sunt
disperat mugeşte mistralul.
1 ianuarie 2018, Paris

Noapte de ajun cu fereastra deschisă pe Rue de L’Egalité!

în noaptea din ajunul naşterii Mântuitorului
luminile şi luminiţele colorate şi necolorate
au un limbaj comun
pâlpâind unele către altele
noi ne prefacem că ne iubim
unii pe alţii şi ne pupăm perfid

în clădirea vecină un arab
îndrăgostit de New Orleans
exersează la trompetă muzică de jaz
pasărea nopţii caută c-un ţipăt partener

în beznă totală pe Rue de L’Egalité!
cimitirul evreiesc
ei participă la funeralii
căci ziua naşterii e şi ziua morţii

la mulţi kilometri depărtare
prin altă fereastră se vede cineva
stând la masă şi răsfoind
un album cu fotografii.
24 decembrie, Paris

Picnic în podul casei

pe scăunelul de stejar în podul casei
mănânc cârnat şi şuncă afumată
cu ochi cameleonici privesc debusolat
pânzeturi de păianjeni, dantelării obscure
stocate cronologic: caiete, cărţi, reviste
nostalgice almanahuri ce şi acum păstrează
amprentele lăsate în multe seri de iarnă
pe toate le suportă bătrâna meşter-grindă
din loc în loc cratiţe, găleţi, oliţe strategic aşezate
în locuri unde ploaia trimite mesageri
pe poliţă-nspre curte sub „Cina cea de taină”
în stand-by prăfuite câteva cartuşe
cu vârfuri rotunjite aşteaptă un război
iar lângă horn bătrâna afumătoare
încătrănită de stalactite negre

şi-n lumea asta încremenită aud copilăria
trăgându-şi printre bârne picioarele desculţe
în ritmul ce se aude din ce în ce mai tare
făcut pe acoperiş de atâtea anotimpuri
de nucul scorburos cu crengile răsfrânte
cântând mereu Vivaldi în ciuda ăstor timpuri.
2 ianuarie 2018, Paris

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.