Comparaţii cu zâmbete

0
281

Epigramele ne colorează viaţa. Pentru a scrie epigramă e nevoie „de talent, dar şi de o doză de discernământ”, scrie George Petrone în cuvântul înainte la cartea Vioricăi Găinariu-Tazlău, „Comparaţii cu zâmbete”. Lansată recent la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, cartea „vine să confirme indubitabilele calităţi de epigramistă ale Vioricăi Găinariu-Tazlău, de altfel demonstrate cu prisosinţă şi în volumele anterioare. Faptul că ambiţiile sale în domeniu au o traiectorie ascendentă, dovedesc că autoarea nu se mulţumeşte cu nivelul pe care deja l-a atins în spaţiul literaturii satirico-umoristice şi tinde spre cote din ce în ce mai înalte. Ironistă prin însăşi natura ei, zâmbind cu subînţeles, Viorica Găinariu-Tazlău ştie să alterneze observaţia penetrantă cu vorba de duh, să ia în răspăr tarele şi beteşugurile morale din societatea contemporană”, a concluzionat George Petrone. Despre autoare, redactorul-şef al publicaţiei „Spinul”, Dragomir Ignat a remarcat că „un lucru este cert. Viorica are lipici la poante, la umorul de calitate şi… la premii”. Viorica Găinariu-Tazlău s-a născut în 12 septembrie 1951 la Tazlău, judeţul Neamţ. Din 2002 e membru fondator alături de alţi patru epigramişti la Clubul „Spinul” din Baia Mare şi tot de atunci a devenit membră a Uniunii Epigramiştilor din România.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.