Pe teritoriul Ungariei • Restricţii de trafic pentru automarfare

0
211

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră despre faptul că, în perioada 14 martie, ora 23 (ora României) – 15 martie, ora 23 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, cu excepţia transporturilor de animale vii şi de produse perisabile. Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15 martie este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.
În intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.
În această perioadă, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria.
Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat aplicaţia on-line şi pentru autovehiculele de mare tonaj, care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
Ţigări de contrabandă confiscate
la frontiera de nord
Poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei au depistat, în urma unor acţiuni desfăşurate în zona de competenţă, aproximativ 300 pachete cu ţigări, ascunse pe corp şi în autoturism, şi 67 articole de îmbrăcăminte contrafăcute.
• În data de 10 martie, în jurul orei 8, un echipaj mobil al Poliţiei de frontieră din Vişeu de Sus a depistat, pe raza localităţii Săliştea de Sus, un autoturism marca Mercedes Sprinter, în care se aflau două persoane de sex feminin.
În urma controlului specific, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunse, în bagajele personale, mai multe pachete cu ţigări. Drept urmare, s-a luat măsura conducerii celor două persoane la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 140 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.
De asemenea, în autoturism au mai fost descoperite 67 articole de îmbrăcăminte, care purtau numele unor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute.
Ţigările, în valoare de 1.600 lei, şi articolele de îmbrăcăminte, în valoare de 1.900 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cele două persoane de sex feminin, în vârstă de 55 şi 41 de ani, sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi punerea în circulaţie a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun. Totodată, microbuzul, în valoare de 18.600 lei, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.
• În dimineaţa zilei de 10 martie, în jurul orei 7, poliţiştii de frontieră din Halmeu, împreună cu lucrători din cadrul STPF Satu Mare, au oprit pentru control, pe comunicaţia Halmeu – Satu Mare, un autoturism marca Opel, condus de Ioan G., în vârstă de 47 ani.
În urma controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse pe corpul bărbatului, 155 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, pentru care bărbatul nu a putut prezenta nici un document de provenienţă.
Ţigările, în valoare de 517 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei, iar autoturismul folosit la transportul ţigărilor a fost indisponibilizat până la plata amenzii.
Cetăţean italian, căutat de autorităţi, depistat în Petea
Sîmbătă, 10 martie, în jurul orei 16, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul italian S.C., în vârstă de 47 de ani, călătorind cu un autoturism marca Citroen.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că tânărul figurează ca fiind căutat de către autorităţile din Italia. Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de omor.
Persoana descoperită a fost predată IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.