Nicolae Scheianu: „Poetul ca şi soldatul nu are viaţă personală” zicea Nichita Stănescu . Totuluşi, ce fel de viaţă personală duce poetul român contemporan Vasile Morar de Chelinţa la Ulmeni şi prin împrejurimi? Nu e el prea tare legat de glia strămoşească?
Vasile Morar: Şi în cazul meu, ca şi în cel al soldatului, Nichita Stănescu are perfectă dreptate. Care va să zică: Nu am viaţă personală. Cu ani în urmă, după ce scriam poezia „o treceam pe curat” într-o agendă dintre cele care se dăruiesc în decembrie de către instituţii şi primării.
Trecuseră doar 2-3 luni în anul de graţie 2010 şi 2depozitul ”gâfâia” sub povară.
Am luat altă agendă, apoi alta, până când, la inventarul, sau să zicem bilanţul, că-i mai autohton, 1000 (una mie!) de poezii aşteptau nerăbdătoare tiparul.
Să susţii că ai viaţă personală când scrii, în medie, câte trei poeme, uneori mai multe, pe zi, ar fi un neadevăr. După publicarea primei cărţi „Nu vă temeţi” din „galeria cărţilor mari”, cârcotaşii, care la noi în republică sunt câtă frunză şi iarbă, şi suntem o ţară temperat-continentală, nu?, au strâmbat olfactiv, contestând. Fără mica lor răutate, cred, cartea rămânea singură şi nefericită, ca fetele abandonate. Le mulţumesc şi pe această cale! De atunci: anul şi cartea! În atari condiţii, întreb: poţi să mai ai viaţă personală? Asta nu înseamnă, Doamne apără şi păzeşte! că „Jidveiului” i-am înfundat dopul şi doamnelor le-am zăvorât uşa… Asta tot în slujba poeziei este, pentru descărcarea bateriilor lirice. Acum, cartea a şasea şi, cred, ultima de acest fel e la corectură. „Povara poeziei mele” va apare în acest an. Dar bucuria vieţii mele, care va să zică a unui ins fără viaţă personală, este ideea unui prieten al meu, profesorul şi criticul literar extraordinar, Andrei Făt, de a veni după cele 6 cărţi mari de 1000 de poeme cu Antologiile la care el, cu un simţ critic rar şi cu o mare dragoste pentru poezia bună cum nu am mai întâlnit, este în fază avansată. În „Antologii” o să-l găsiţi pe adevăratul poet Vasile Morar. E ca în apele aurifere din Apuseni: după ce s-au cernut munţi de nisip, vezi grămăjorul de aur şi te bucuri. În final, la întrebarea ta, repet celebrul răspuns al lui Ceauşescu dacă va da jos buteliile de gaz metan după autobuzele din iepocă: Es-clus!
N. Sch: „Fiţi buni!” este al cincilea volum de 1000 de poeme, după cele 3 volume intitulate „Nu vă temeţi!” şi după „Bucuraţi-vă!”, Care este povestea acestor cărţi mari? Ce vrei să demonstrezi sau să transmiţi prin ele?
V. M: Dragă prietene Nicolae Scheianu, ai scăpat, neintenţionat, desigur, în această întrebare o mică răutate: „ce vrei să demonstrezi sau să transmiţi prin ele”. De demonstart nu vreau să demonstrez nimic… Cât despre ce vreau să fac cu ele, aş putea, prin răspuns să dau satisfacţie detractorilor, care numai de asta se ocupă: „să le pun greutate pe varză!” Ar fi bine să nu se uite adevărul suprem: decât puţin şi prost mai bine mult şi bun. De nu s-au mai văzut cazuri în problema amintită, le ofer eu, cu dragoste mare şi ironie multă. A fost un pariu cu mine însumi pe care, zic mari critici, l-am câştigat. De exemplu: Gheorghe Grigurcu: „Vedem în Vasile Morar pe unul dintre cei mai înzestraţi exponenţi ai poeziei transilvane actuale”; Ileana Roman: Oricum, , cred că între poeţii transilvani actuali neoromanticul Vasile Morar este cel mai poet”; Terezia Filip: Complex fără a fi dificil, amplu fără a fi obositor, de o debordantă forţă imaginativă, plin de o seninătate proteică, seducător la lectură până la deruta cititorului, universul liric al lui Vasile Morar este nu doar copleşitor prin vastitate ci şi convingător. Indiferent de gusturi, de mode, de curente şi de tipare, poezia sa este o forţă care îl impune pe Vasile Morar în peisajul liric ca pe un poet autentic”; Ioan Groşan: „Vasile Morar este unul dintre stâlpii de bază ai imensei poezii care se scrie în nordul Ardealului”… Din lipsă de spaţiu, nu mai continui. Îmi place să cred că sunt prin „galeria cărţilor mari” un deschizător de drumuri. Îi invit pe toţi poeţii să mă urmeze. Nu de alta, dar timpul trece şi cântarul final să nu stea posomorât…
N. Sch: Se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. Deodată cu tine îşi lansează un volum de poeme intitulat „Sacramentul singurătăţii” Vasile Barbu, poetul român din Uzdin, Serbia, preşedintele Asociaţiei românilor din Voievodina „Tibiscus”. Cum se leagă cele două lansări ale volumelor editate de Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Maramureş prin editura acesteia „Ethnologica”?
V. M: România este înconjurată de români. Spun ca o durere că o mare parte dintre ei sunt abandonaţi de autorităţile române. România face foarte puţin, dar cel mai adesea nu face nimic pentru românii din afara graniţelor, spre deosebire de unguri, care, de multe ori chiar exagerează în ceea ce fac pentru conaţionalii lor din afara graniţelor. E de datoria noastră, a fiecăruia dintre noi, cu atât mai mult a instituţiilor publice, să se gândească şi să acţioneze în favoarea fraţilor noştri răspândiţi în ţările care ne înconjoară sau mai departe:Ungaria, Serbia, Macedonia, Albania, Grecia, Bulgaria, Ucraina, despre Moldova ce să mai zicem, şi să găsim răspuns la întrebarea „cum să-i ajutăm”. Eu semnalez aici câteva astfel de gesturi: Primăria Ulmeni a trimis, nu demult, 30 de calculatoare în Uzdin – Voivodina, Serbia. Pe poetul Vasile Barbu l-am cunoscut la Turnu Severin la Festivalul de poezie Mihai Eminescu. Firi prietenoase amândoi ne-am prins fraţi – cum de altfel eram, şi de atunci, fraţi am rămas. Volumul „Sacramentul singurătăţii” a apărut la Editura „Ethnologica” şi a fost susţinut la Centrul Creaţiei Populare, cum i se mai spune instituţiei, editură care aparţine acesteia şi care girează şi apariţia revistei „Memoria Ethnologica”, o revistă de profil de anvergură internaţională.
Vom lansa amândouă cărţile la Biblioteca Judeţeană pe data de 15 martie. Aşa am înţeles împreună cu domnul director Ştefan Mariş să-i ajutăm pe fraţii noştri de pretutindeni. Biblioteca judeţană, prin directorul acesteia, dl. dr. Teodor Ardelean, face constant astfel de gesturi, de altfel, acum doi ani, prin grija acesteia, a apărut o carte de istorie a românilor din Uzdin şi din Voivodina scrisă de acelaşi Vasile Barbu, o personalitate covârşitoare a românilor din această zonă. Cu oameni de valoarea acestui român din Uzdin, România este sau devine mai mare.
