Sfinţii 40 de Mucenici sunt prăznuiţi de Biserica Ortodoxă în fiecare an, pe data de 9 martie. Aceşti Mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), prigonitor al creştinilor. Sfinţii 40 de Mucenici erau soldaţi creştini şi făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Aceştia nu erau doar romani de origine, ci şi greci, amestecaţi cu armeni.
Aflând despre credinţa lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Deoarece au refuzat, au fost întemniţaţi timp de opt zile şi bătuti cu pietre. Prin semne divine au fost însă întăriţi în dreapta credinţă. După aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare, în lacul Sevastiei. La miezul nopţii, unul dintre cei 40 de Mucenici a ieşit din apă din cauza gerului. Alergând spre baia caldă, pusă de cei ce slujeau idolilor, a murit. Cei rămaşi să îndure gerul au început să se roage: „Ajută-ne Dumnezeule, Mântuitorul nostru, uşurează-ne sarcina şi alină iuţimea văzduhului, că spre Tine nădăjduim, ca să nu ne ruşinăm şi să cunoască toţi că ne-am mântuit strigând către Tine”. În urma acestei rugăciuni s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheaţa s-a topit şi 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. Unul dintre soldaţii de pază, uimit că în miezul nopţii o lumină din cer încălzeşte apa şi că o cunună din cele 40, pogorâte peste mucenici, nu are peste cine să se aşeze, s-a aruncat în apă, mărturisind că şi el este creştin.
Pentru că au fost scoşi vii din lac, comandanţii au poruncit să li se zdrobească picioarele cu ciocanele. Toţi martirii au trecut la cele veşnice în urma acestui supliciu. Trupurile lor au fost puse într-un car, ca să fie duse spre ardere şi apoi să fie aruncate în lac. Numai Meliton, un tânăr soldat, a supravieţuit torturii. Pentru că mai respira, ostaşii nu l-au pus în car. Mama sa, ştiind că cei 39 de confraţi în suferinţă aveau pregătită Împărăţia cerurilor, îşi ia fiul în braţe şi merge cu el să-l pună în car. Dacă îi dorea salvarea, trebuia să fie lipsit de credinţa în Hristos. Meliton moare pe drum, în braţele mamei sale. După ce i-au dus la locul cel de ardere, aproape fiind de râu, ostaşii au adus o mulţime de vreascuri şi de lemne şi au făcut un stog foarte mare şi, punând pe dânsele muceniceştile trupuri, le-au aprins. Iar după ce a ars stogul acela, au rămas oasele sfinţilor. Şi au zis între dânşii tiranii: „De vom lăsa aşa oasele acestea, le vor lua creştinii şi vor umple toată lumea cu dânsele, împărţindu-le spre pomenirea lor. Deci să le aruncăm în râu ca nici praful lor să nu rămână!” Atunci au aruncat rămăşiţele de la moaştele sfinţilor în râu, spre pierderea desăvârşită a pomenirii mucenicilor. Iar Domnul, Cel ce păzeşte toate oasele plăcuţilor Săi, n-a lăsat să piară în apă nici o părticică din ele, ci pe toate le-a păzit întregi. După trei zile s-au arătat sfinţii fericitului Petru, episcopul acelei cetăţi, zicându-i: „Vino noaptea şi ne scoate pe noi din râu!” Iar el, luând clerul său şi bărbaţi cucernici, a mers la malul râului, noaptea fiind foarte întunecoasă. Şi iată că deodată s-au luminat oasele sfinţilor în apă ca stelele; şi oriunde se afla cea mai mică părticică, locul acela strălucea ca de o lumină. Deci, adunând episcopul din apă toate oasele sfinţilor, până la unul, le-a pus într-un loc cinstit.
Astfel, cei ce au pătimit pentru Hristos şi s-au încununat de El, ca nişte lumini strălucesc în lume. Ei în Dumnezeu au crezut şi pe Hristos L-au mărturisit, iar de Duhul Sfânt nu s-au lepădat şi s-au preamărit de către Preasfânta şi Făcătoarea de viaţă Treime, lăsând pomenirea vieţii lor spre mântuirea tuturor celor ce cred în Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
Cei patruzeci de Sfinţi Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.
În Bucureşti se află părticele din moaştele Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia la Mănăstirea Antim, la Schitul Darvari, la Biserica Icoanei, la Biserica Mihai Vodă, la Biserica Dichiu de pe Strada Icoanei şi la Biserica „Sfântul Alexie” de pe Calea Şerban Vodă.
Testamentul Sfinţilor 40 de Mucenici
Testamentul Sfinţilor 40 de Mucenici a fost dictat de aceştia atunci când erau în lac Sfântului Meletie, episcopul Antiohiei:
„Aşadar, să vă depărtaţi de orice poftă şi rătăcire lumească. Căci mărirea lumii este înşelătoare şi neputincioasă, înfloreşte pentru puţin şi îndată se veştejeşte ca iarba grădinii, primind sfârşitul mai repede ca începutul. Mergeţi mai degrabă la iubitorul de oameni Dumnezeu, Care dăruieşte bogăţie neîmpuţinată celor ce aleargă la El şi dă ca răsplată viaţa veşnică celor ce cred în El. Timpul acesta este folositor celor ce voiesc să se mântuiască, oferind prilejul potrivit pentru pocăinţă, pentru practicarea adevăratei vieţuiri celor ce nu amână nimic pentru viitor. Căci schimbarea vieţii este neprevăzută. Şi chiar de ai cunoaşte-o, vezi ceea ce este de folos şi arată în modul acesta curăţia credinţei, pentru că prin aceasta să ştergi urma păcatelor făptuite mai înainte. Căci în starea în care te voi găsi, zice Domnul, în aceea te voi şi judeca. Sârguiţi-vă, deci, să fiţi fără greşeală în poruncile lui Hristos, ca să scăpaţi de focul cel nestins şi veşnic. Căci glasul cel dumnezeiesc strigă: Timpul s-a scurtat. Mai presus de toate, cinstiţi iubirea, căci numai ea singură respectă datoria iubirii frăţeşti şi se supune legii lui Dumnezeu. Căci prin fratele cel văzut se cinsteşte Dumnezeu Cel nevăzut.”
