Evacuări şi curăţenie în zona Gării CFR

0
270

Pungile de sărăcie din Baia Mare sunt în permanenta atenţie a autorităţii locale. Astfel, reprezentanţii Poliţiei Locale Baia Mare s-au sesizat cu privire la faptul că în zona străzii Motorului şi Gara CFR Baia Mare, în apropiere de depoul Urbis, mai multe familii de romi şi-au întemeiat locuinţe provizorii, existând pericolul de extindere a lor.
Poliţia Locală a acţionat cu celeritate în vederea îndepărtării şi igienizării locaţiei, fiind identificate persoanele găsite la aceste locuinţe în vederea relocării lor spre adresele de domiciliu. La faţa locului printre cele 20 de persoane identificate au fost şi minori. S-a luat legătura cu reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Maramureş pentru a fi luate măsurile legale ce se impun în fiecare caz,
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, a fost prezent la acţiune, dorind să vadă cum se verifică legalitatea situaţiei fiecărei persoane, unde este domiciliul lor, dacă au acte de identitate în Baia Mare sau nu, orientându-şi atenţia în special pe situaţia copiilor.
Astfel de acţiuni vor mai fi organizate pentru ca municipalitatea să aibă o imagine clară a celor care locuiesc în aceste zone, pentru a putea fi luate măsurile optime pentru integrarea acesor comunităţi defavorizate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.