Varvara Firuţa Neag se va întoarce acasă în sicriu. Avea doar 22 de ani şi lucra undeva în regiunea La Navarra. Se spune că a murit intoxicată cu gaze, în timp de făcea baie. Primarul comunei Cupşeni, Lucia Butcure, a ajutat familia ca trupul neînsufleţit al Firuţei să fie adus acasă, trimiţînd un mesaj de ajutor: “Dragi cetăţeni, aţi aflat că o tînără din comună a plecat mult prea devreme dintre noi, s-a înălţat printre îngeri. Să dăm dovadă de umanitate, de coeziune, să punem mînă de la mînă şi să ajutăm familia! Îi rog pe românii din zona Pradejonului (şi nu numai) să se organizeze, să facă cum fac de fiecare dată! Ştiu că avem acolo oameni cu frică de Dumnezeu şi buni la inimă! La fel vom face şi noi în comună! Mîine, voi lua legătura cu autorităţile spaniole, pentru a vedea condiţiile şi costurile de repatriere a corpului neînsufleţit şi de traducere a actelor. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace!” Părinţii Varvarei Firuţa Neag sînt Dochia şi Ioan, iar bunicii, Zamfira şi Pavel. Soţii Neag au adus pe lume pe patru copii, însă mai trăiesc doar doi. Durerea este cu atît mai mare cu cît în 2017 şi fratele Firuţei a murit, la 17 ani, după ce s-a aprins coliba în care dormea la o stînă din satul Costeni, aparţinător comunei Cupşeni. Primăriţa Lucia Butcure ne spune: “Toată documentaţia a fost depusă şi aşteptăm să primim răspunsul de la Consulatul României. Cei cu care am făcut actele ne-au spus că procedura durează o săptămînă. Cadavrul va ajunge acasă în următoarele zile. Mulţi oameni au donat bani pentru această cauză umanitară!