În Tîrgu Lăpuş, poliţiştii au confiscat alcool în valoare de 8.000 lei

0
189

– dosar penal, amenzi în sumă totală de 13.000 lei şi suspendarea activităţii unei societăţi comerciale –

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au continuat controalele pentru protejarea populaţiei împotriva activităţilor comerciale ilicite şi combaterea evaziunii fiscale. Acţiunea organizată joi, 22 februarie, a avut ca scop prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor ilicite care se comit în domeniul deţinerii şi comercializării băuturilor alcoolice.
Astfel, s-au efectuat controale pe raza judeţului, la 14 societăţi comerciale şi 7 persoane fizice. În urma verificărilor, s-a constatat o infracţiune la Legea 227/2015 privind deţinerea sau comercializarea în afara unui antrepozit fiscal de produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător. În cauză a fost întocmit do­sar penal şi se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. De asemenea, s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a unei cantităţi de băuturi alcoolice, în valoare de aproximativ 8.000 lei.
Totodată, au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, pentru abateri de la prevederile OUG 28/1999, în valoare totală de 13.000 lei, şi pentru neregulile constatate a fost suspendată activitatea unei societăţi comerciale din zona Târgu Lăpuş.
Furt clarificat
de poliţişti
Activităţile de cercetare şi documentare efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au dus la clarificarea unui furt, dintr-o staţie de autobuz, din Baia Mare, semnalat la sfârşitul lunii ianuarie.
Poliţiştii au identificat un bărbat, de 30 de ani, din municipiu, bănuit că a sustras o sumă de bani şi un telefon mobil, de la un tânăr, de 24 de ani, în timp ce se afla într-o staţie de autobuz de pe strada Electrolizei.
În momentul de faţă, băimăreanul este cercetat în stare de arest pentru comiterea altor infracţiuni.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestuia şi tragerea lui la răspundere penală.

Atenţie la cerşetori! Mila şi compasiunea vă pot transforma în victime

Joi, poliţiştii din Poienile de sub Munte au fost semnalaţi cu privire la un astfel de caz.
O femeie, de 80 de ani, din localitate, a declarat poliţiştilor că a primit în casă o cerşetoare şi a scos portofelul dintr-un dulap chiar sub privirile ei, pentru a o ajuta cu o sumă de bani. Apoi, femeia a mers într-o anexă gospodărească să-i aducă o pereche de încălţăminte. A fost suficient încât tânăra să reuşească să sustragă portofelul, în care se aflau aproximativ 500 de lei.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat-o pe tânără, pe raza comunei Repedea, reuşind să recupereze banii sustraşi.
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt, urmând a se propune măsurile legale prin Parchetul de pe Lângă Judecătoria Vişeu de Sus.
Profitând de sensibilitatea cetăţenilor, cerşetorii încearcă să capteze atenţia prin diverse mijloace. Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş vă recomandă să nu permiteţi accesul în locuinţă unor persoane necunoscute care solicită bani sau alte bunuri. Din dorinţa de a oferi, riscaţi să deveniţi victime!

Dosare penale pentru tăieri ilegale de lemne

Joi, 22 februarie, poliţiştii din Târgu Lăpuş împreună cu specialişti din cadrul Ocolului Silvic au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea tăierii şi transporturilor ilegale de material lemnos. În locul numit „Valea Goajelor”, de pe raza localităţii Dobricul Lăpuşului, poliţiştii au găsit mai multe cioate provenite din tăierea de arbori verzi, din specia răşinoase şi foioase, nemarcate.
La faţa locului au fost identificaţi doi tineri, de 20 respectiv 22 de ani, din Dobricu Lăpuşului. De asemenea, a fost identificat proprietarul terenului, un bărbat, de 47 de ani, care nu deţine contract de pază cu vreun Ocol Silvic pentru această suprafaţă de pădure. Materialul lemnos tăiat a fost inventariat de poliţişti, constatându-se că este vorba de 47,81 mc. În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori.
Şi poliţiştii din Leordina s-au deplasat în locul numit „Zoblaz”, de pe raza localităţii Ruscova, după ce au fost sesizaţi prin SUAU 112 că, un bărbat, din localitate, taie arbori, fără drept. La faţa locului, poliţiştii au constatat că au fost tăiaţi trei arbori, de esenţă fag. Din primele verificări s-a constatat că lemnul a fost tăiat de un bărbat, de 42 de ani, din localitate. Şi în acest caz s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.