„Azi cu drag ne-am adunat/Am lucrat, am şi cântat/La şezătoare în sat”. Aceasta a fost atmosfera şezătorii organizate joi, 22 februarie, la Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş. Elevii de la Şcolile Gimnaziale din Preluca Veche şi Copalnic Mănăştur au adus cu ei fusul, acul de croşetat, acul de cusut, dar şi lână, pânză şi toate cele necesare pentru a se apuca serios de treabă, la fel cum făceau părinţii şi bunicii pe vremea şezătorilor de la sat. De data aceasta, adolescenţii au demonstrat că au drag de tradiţii şi că îşi doresc să ducă mai departe moştenirea culturală primită ca zestre de la strămoşi.
Lada de zestre scoasă la lumină
La doi paşi de „satul din inima oraşului”, s-au adunat participanţi de toate vârstele pentru a vedea cum se desfăşura pe vremuri o şezătoare. Totul a fost stabilit în cele mai mici detalii, astfel încât atmosfera să fie una autentică. Cei prezenţi şi-au luat din lada de zestre costumele populare, dar şi instrumentele necesare pentru a se apuca de lucru. Fetele de măritat s-au pregătit şi ele de peţitori şi s-au întrecut la cântat, jucat şi la spusul ghicitorilor. „Eu cos pe pânzătură. Am învăţat de la bunica. Am învăţat când eram mică, iar acum ştiu mai bine să cos. Realizez diverse modele”, a spus una din micuţele participante.
Petruţa Florian a venit şi ea să toarcă lână. „Eu torc. Trebuie să ţii puţină lână şi să tot învârţi fusul. Am învăţat de la bunica. Nu am fost niciodată la şezătoare până acum, dar îmi place. Tot ce am adus cu mine e de la bunica, fusul, lâna. Aş vrea să continui şi eu această tradiţie”. O altă elevă, Natalia în vârstă de 11 ani a dovedit că ştie să croşeteze. „Eu croşetez. Am încercat să fac un fular, dar ulterior m-am gândit să fac o pătură. Fac mai multe pătrăţele şi apoi le cos împreună. Am învăţat de la mama, de la bunica. De obicei croşetez în timpul liber. La şezătoare nu am mai fost. Ştiu că acolo sunt mulţi oameni sau copii care torc, cos, croşetează, tricotează”. La rândul său, Denisa în vârsta de 11 ani a arătat că „eu tricotez nişte ciorapi de lână. Nu e greu de făcut, am învăţat de la bunica. Şezătorile la noi în sat se ţin foarte rar. La şezătoare ştiu că se merge seara, la şezători se fac jocuri, lucru de mână. Îmi place să aflu mai multe despre tradiţiile de la noi. La Preluca se mai păstrează tradiţiile”. Alte eleve au declarat că vor să le arate celor prezenţi cum se desfăşura pe vremuri o şezătoare. Şi-au luat rolul în serios pentru că îşi doresc ca tradiţia să nu se piardă. „Noi suntem de la Preluca şi venim aici să vă arătăm cum se petrecea mai demult o şezătoare. Copiii şi cu părinţii se strângeau seara şi făceau diverse lucruri. 
Unii coseau, alţii torceau. Se mânca, se dansa, se cânta. Eu, aici, am venit cu fusul cu care torc. Trebuie să torci cât mai subţire ca să poţi face apoi diverse pături. M-a învăţat bunica mai demult. Anul acesta am încercat să fac firul mai subţire. Îmi doresc să duc mai departe ce m-a învăţat bunica. E şi greu şi uşor. Bunica m-a învăţat multe lucruri: să cos, să lucrez la dapnă, la un instrument din lemn unde puneai aţă şi să faci ghemul”, a spus Andreea în vârstă de 14 ani.
Pe „firul muncii tradiţionale”
Elevii de la Şcoala Gimnazială Preluca Veche şi Şcoala Gimnazială Copalnic Mănăstur, director Ioan Pop si director adj. Emilia Lupşa au fost îndrumaţi cu multă dăruire de prof. Marilena Pop, Ana Florian, Nechita Corina, Bobb Valerica şi Florian Lucia. Dascălii recunosc că în Preluca nu se mai organizează şezători, dar că dorinţa tuturor este „de a reînvia firul muncii tradiţionale”.
Am pregătit cu copiii o şezătoare, am încercat să respectăm tradiţia locului, a satului Preluca. În cadrul şezătorii am încercat să refacem firul muncii tradiţionale. Acum se fac mult mai rar şezătorile. Noi am învăţat să coasem, să toarcem. Băieţii să facă lucrul specific lor, să facă acele încrustări în lemn, să confecţioneze obiectele care se făceau în gospodării în timpul iernii: colţii de greblă, instrumentele necesare pentru munca din timpul verii, coadă la secure, la ciocan. De asemenea, au învăţat să facă pentru războiul de ţesut acele ţevi cu care se ţesea pânza. La Preluca nu prea mai sunt şezători, dar încercăm să reînviem firul acestora cu copiii de la şcoală. Ţinem legătura cu tânăra generaţie. Ei sunt dornici, se vede o apreciere a costumului popular, se încearcă apropierea de modelele autentice şi păstrarea modelelor autentice”, a punctat prof. de limba română, Ana Florian Bisztricki.
La şezătoare…cu războiul de ţesut
În şezătoare s-a implicat şi directorul Muzeului Judeţean de Etnografie, Monica Mare. Îmbrăcată în costum popular, aceasta s-a apucat serios de croşetat pentru a nu se lăsa mai prejos în faţa elevilor. Monica Mare a punctat că vrea să aducă în faţa publicului tradiţiile pentru ca acestea să fie „predate” generaţiilor viitoare. „Şezătoarea era modul în care oamenii se întâlneau, socializau. Gazda îi chema la şezătoare să le dea de lucru sau femeile veneau cu lucrul lor de mână. În special iarna se lucra la tors, la pregătirea lânii pentru cergi, ţoale, pentru ceea ce mai era nevoie în gospodărie, că ştim că ţăranul îşi făcea tot ce avea nevoie din materialele pe care le avea la îndemână. În cadrul şezătorii veneau feciorii pentru fetele de măritat. Se cânta, se jucau anumite jocuri de societate. Se formau perechi. Cei care se simpatizau aveau posibilitatea să-şi arate unul altuia simpatia. De exemplu, o fată se prefăcea că scapă o batistă făcută special pentru băiatul pe care îl plăcea. Dacă unul din băieţi ridica batista era semn că o place pe fată. Aceşti copii minunaţi au jucat, au cântat, au cusut , au tors, ne-au arătat că lucrurile merg într-o direcţie bună şi că încă tradiţia se păstrează. Au păstrat costume autentice luate din lada de zestre a părinţilor, a bunicilor lor, cu muzică autentică din zona de interferenţă Chioar şi Lăpuş”, a declarat Monica Mare. Cu acest prilej, la Muzeul de Etnografie a fost adus şi un război de ţesut care va deveni funcţional. În jurul acestuia se vor putea aduna copiii pentru a învăţa arta ţesutului şi pentru a duce mai departe tradiţia. De asemenea, pentru viitor, oficialii instituţiei muzeale şi-au propus să organizeze dansul la şură, claca la coasă, a cărei primă ediţie a avut loc anul trecut, „pentru că într-un sat tot timpul este de lucru pe lângă casă”.
