În data de 23 februarie, în jurul orei 01.38, la PTF Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat, pentru a ieşi din România, cetăţeanul român Marinel N., în vârstă de 45 de ani, domiciliat în judeţul Gorj, conducând o autoutilitară care avea o remorcă acoperită cu prelată, ambele înmatriculate în Norvegia.
Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că, în partea din faţă a remorcii acoperite cu prelată erau ascunse, printre bagaje, cinci persoane, doi bărbaţi, două femei şi un minor.
Din primele verificări s-a stabilit că, cei în cauză sunt cetăţeni irakieni (două femei,un bărbat şi un minor) şi un bărbat iranian, cu vârste cuprinse între 9 şi 45 de ani. Toţi au declarat că intenţionau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului român, pentru trafic de migranţi.
Irakieni
cu documente false
Vineri noaptea, la ora 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-au prezentat, pentru a ieşi din ţară, ca pasageri într-un autocar, trei persoane, două femei şi un bărbat, care, la controlul de frontieră, s-au legitimat cu paşapoarte cu însemnele autorităţilor irakiene şi permise de şedere emise de Italia şi Olanda.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că permisele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false, motiv pentru care cele trei persoane au fost duse la sediul instituţiei pentru cercetări.
În urma verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Irak, două femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 21 şi 48 de ani.
În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.