Spiritul meu liric a intrat în rezonanţă cu poezia lui Horia Bădescu, asumându-şi fiinţa şi rostirea şi substituind-o aproape total poeziei existenţiale. Biografia mitică a poetului, încă din vremea celebrei Arizona, ori a crâşmei lui Mongolu m-a fascinat. Cred că nu i-am spus niciodată, aşa, la o masă de prieteni, dar cărţile lui Horia Bădescu le-am pus printre cele 10 când va veni vremea plecării pe o insulă pustie.
Horia Bădescu însă este şi un exigent critic şi un prozator cu o exemplară substanţă epică. Parcă nu i-au fost suficiente atâtea haruri, a făcut proba excelentă şi în diplomaţie culturală. Un nume românesc, cum ar trebui să fie orice trimis al nostru în străinătate. Pe lângă evenimente culturale provocate la Paris, de care şi-a legat numele, este şi un fin traducător din poezia franceză. Horia nu s-a mulţumit să cunoască doar poezia lor, ci şi pe cei care o scriu. Aşa a invitat poeţi de certă valoare din spaţiul francofon, să ne cunoască acasă.
Un privilegiu a fost să-l găzduim la Deseşti pe distinsul poet francez Gerard Bayo, cu soţia sa, Louisa. Am cutreierat văile Maramureşului, ajungând până la Botiza. Gerard a fost impresionat de acea călătorie, pe care a prins-o în câteva poeme. Prin Horia Bădescu, domnul Bayo, unul dintre cei mai valoroşi poeţi contemporani, devenise un mare prieten al poeziei şi al poeţilor români. El a constatat că rădăcinile simbolice în Maramureş vin de dincolo de memoria omului şi sunt imanente. Apoi, la Cluj, prin Horia, i-am cunoscut pe poeţii Dominique Daguet şi Michel Camus.
Nu uit că Horia Bădescu, pe când lucra în diplomaţie, a organizat câteva ediţii pariziene ale celebrului festival clujean „Lucian Blaga”. Cred că undeva, pe cerul Parisului, asta s-a luat în seamă. Cu semnătura lui Horia cu tot. El, poetul şi omul, este profund legat de Maramureş. În urmă cu mai bine de patru decenii, s-a numărat printre scriitorii care au sprijinit mişcarea literară din această parte de ţară. Cum să uit acele vremuri când, la Sighetu Marmaţiei, şi apoi la Deseşti, cu alţi confraţi, lansam celebrele manifestări de poezie din Nord.
Horia Bădescu a fost alături de noi. „Stilist al suavităţii şi candorii, e un translator al stării de graţie” – spun dicţionarele. Dar el ne-a sugerat parametrii poeziei dintotdeauna. Mulţi am ascultat de muzica lui, care nu era obligatorie, dar te cucerea. Horia Bădescu s-a dovedit destul de repede un scriitor polivalent, remarcându-se cu succes atât pe frontul prozei, cât şi al eseului. Preţuind cu inteligenţă fibra naţională, s-a apropiat cu succes durabil de un eveniment trist, petrecut la Târgu Lăpuş. Aşa a scris „Joia patimilor”. Autorul mărturisea: „Am scris această carte cu gândul la ei, dar şi la noi, cei de astăzi. Pentru a ne reaminti, dar şi pentru a învăţa”.
S-a bucurat de aprecierea criticii, dar mai ales a cititorilor. Pentru Maramureş, „Joia patimilor” este o carte de referinţă. Care trebuie citită în anul centenar. Eugen Uricaru apreciază că „meritul acestui roman ni se pare cu totul deosebit prin faptul că atinge unul din vârfurile ce şi le poate propune un prozator: realizarea unei parabole, care să rămână în cele din urmă o istorisire până în cele mai neînsemnate detalii”. Critica lui Horia Bădescu caută nota care defineşte opera cercetată. Al. Cistelecan remarcă viziunea îndrăzneaţă asupra baladei „Meşterul Manole”.
De la Horia am învăţat mai bine cum să-ţi porţi sentimentul prieteniei. Aveam şi o pildă în preajmă. Prieteniile lui de-o viaţă cu scriitorul Teohar Mihadaş, care şi mie mi-a deschis uşa la cenaclul Saeculum. El fiind mentorul.
Da, splendidă este poezia lui Horia – Scrisoare către Teohar! În dreptul numelui Horia Bădescu stă scris: poet, prozator, eseist, diplomat şi, nu în ultimul rând, dascăl discret al prieteniei. Şi un incurabil echinoxist, devotat Clujului, cu fascinantele balade.
Da, Horia Bădescu, prin aceste însuşiri, este omul de care lumea asta are atâta nevoie!
La mulţi ani, Horia Bădescu!
Horia Bădescu
• Născut în 24 februarie, 1943, Arefu, judeţul Argeş, este un poet, prozator şi eseist român contemporan. Este fiul lui Gheorghe, învăţător, şi al Elenei, născută Petcu. Urmează studiile liceale la Curtea de Argeş. Licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, unde a studiat cu profesorii Mircea Zaciu, Ion Vlad, Iosif Pervain, Octavian Şchiau, Dumitru Draşoveanu, Dumitru Pop etc. Face parte din gruparea revistei Echinox. Şi-a luat doctoratul în litere cu teza „Memoria Fiinţei – Poezie şi Sacru”. Debut absolut cu poezie în revista Tribuna (1964). A fost redactor la Studioul Teritorial de Radio din Cluj, iar din 1987, director al Teatrului Naţional din Cluj. După 1990, a fost director al Studioului Teritorial de Radio Cluj, apoi director al Centrului Cultural Român de la Paris şi ataşat cultural la Ambasada României din Franţa. Este tradus şi publicat în reviste literare din Franţa, Belgia, Spania, SUA, Canada, Rusia, India, Italia, Armenia, Vietnam etc. Este autor a peste 20 de volume de versuri, 7 volume de eseuri şi publicistică şi 3 romane. A fost distins cu numeroase premii. De la Premiul „Mihai Eminescu”, al Academiei Române, la Premiul European de Poezie Francofonă şi Marele Premiu „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Deseşti. Este distins cu Ordinul Naţional „Meritul Cultural” în grad de Comandor în anul 2004.
