Cuviosul Ioan Casian, născut în anul 365, şi Cuviosul Gherman, născut în anul 368, erau amândoi străromâni din părţile Dobrogei (după tradiţie, din Casimcea-Tulcea), iar numele celui dintâi se regăseşte în toponimia zonei respective: Podişul Casian, Peştera lui Casian, de nu cumva şi numele localităţii Casimcea stă tot în legătura cu el. Nedespărţiţi toată viaţa, cei doi au apucat de tineri calea călugăriei, mergând mai întâi la Locurile Sfinte (Betleem), apoi în pustia schetică (Egipt), unde au deprins nevoinţa duhovnicească de la marii anahoreţi ai timpului. În jurul anului 400, cu un grup de 50 de monahi nemulţumiţi de nedreptăţile făcute lor de arhiepiscopul Teofil al Alexandriei, au mers să-şi afle dreptatea şi pacea la Constantinopol, sub oblăduirea Sfântului Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul marii cetăţi. Acesta i-a primit cu bucurie sub ocrotirea sa (pe Gherman hirotonindu-l preot, iar pe Ioan Casian – diacon), dar curând prigoana avea să se abată şi asupra lui, din partea unor episcopi şi dregători asmuţiţi de împărăteasa Eudoxia.
Sfinţii Casian şi Gherman au aprimit misiunea de a merge la Roma, ca să-l înştiinţeze pe episcopul acesteia, Inocenţiu I, de suferinţele Sfântului Ioan Gură de Aur. Cuviosul Gherman a răposat în Cetatea Eternă, iar Cuviosul Ioan Casian, după ce a rămas acolo timp de 10 ani şi a fost hirotonit preot, s-a strămutat în sudul Galiei (Franţei de astăzi), în cetatea Marsiliei, unde a întemeiat o mănăstire de bărbaţi (Sfântul Victor) şi o alta de fecioare (închinată Mântuitorului), pe la anul 415, cărora le-a dat rânduiala de vieţuire obştească păstrată în cartea sa “Instituţiile cenobitice”. De la el ne-a rămas şi o vestită carte de “Convorbiri”, adevărat monument al literaturii patristice. Cuviosul Ioan Casian s-a mutat la Domnul către anul 435, fiind pomenit până astăzi ca părinte al monahismului apusean. Moaştele sale se află în Mănăstirea “Sfântul Victor” din Marsilia.
