Mă preocupă felul în care este privită România de unii sau de alţii. Mai ales ce teorii se învîrt în jurul nostru. De pildă, comentatul grup de la Visegrad, format de cooperarea dintre Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia, a aprins torţe mai ales după 2015. Aceste ţări au devenit narcisiste, considerîndu-se nucleul dur din această parte de lume. Şi se duce vestea că au tendinţe autonomiste şi chiar ar fi incomode pentru unitatea europeană. Din cînd în cînd, afişează atitudini suverane, care stîrnesc simpatii şi în România. Au declarat şi o supremaţie culturală. Din care, după opinia unora, România lipseşte. Au trasat chiar teritorii culturale. În care România nu intră. Evocă o entitate culturală şi istorică, numită Europa Centrală. Mitteleuropa, în viziunea prusiană, ar fi trebuit să fie un stat imperial pangermanist centralizat. După cele două războaie din veacul trecut, harta populaţiei în această zonă s-a schimbat mult. Cu jertfe de neuitat. Mai spre noi, tema Europei Centrale a fost abordată de scriitorul ceh, Milan Kundera (acum cu cetăţenie franceză). În 1984, publică în cotidianul american „The New York Times” eseul „Tragedia Europei Centrale”. Pentru scriitorul ceh, polonezii, ungurii şi slovacii aparţineau Vestului, legaţi de Roma Antică şi de Biserica Romano-Catolică. Kundera mai susţine că polonezii şi cehii nu au nimic cu spiritul slav. Scriitorul este furios că Occidentul nu a făcut diferenţe între statele lagărului socialist. Cehii şi polonezii sînt occidentali şi nu aveau ce căuta dincoace de Cortina de Fier. Românii sînt ancoraţi în Bizanţ şi au religie predominant ortodoxă. Kundera nu ştia de fondul latin al limbii române? De daci şi romani? Vedeţi la ce este bună istoria? Să-ţi limpezeşti prezentul. Undeva, într-o paranteză, lasă să se înţeleagă că românii nu au nici o legătură cu slavii, fiind un popor latin. Dar ortodox. Eseul lui Kundera s-a bucurat de publicitate în epocă. Cu toată latinitatea lor, Kundera îi exclude pe români din Europa. Am pe masă cartea lui Huntington – Ciocnirea civilizaţiilor – în care autorul american trage în mod arbitrar o demarcaţie între Răsărit şi Apus, chiar prin inima României. Cercetătorul George Scarlat vine să le amintească celor cu teorii arbitrare că românii au propria cultură şi civilizaţie şi nu putem accepta ideea că am fi inferiori, pentru că nu am avut istoria altora. În jocul acesta întreb: dar ei au istoria noastră? Curentul de gîndire al lui Kundera şi-a găsit adepţi şi în România. De aceea auzim că nu am avut Reformă şi Iluminism, de aceea sîntem inferiori. Inferiori cui? Jeluitorii de serviciu din curtea noastră se tînguie: „Noi nu am avut un Havel”. Am avut un Augustin Buzura, care era coleg cu Havel în Clubul „Gulliver”, ce pleda pentru libera circulaţie a oamenilor şi a ideilor. Se uită repede şi interesat România anului 1968. Atunci, pentru sfidarea Kremlinului, a beneficiat de sprijin din Occident. A fost primul stat din sistemul socialist, care în 1972 a devenit membru FMI. Ceea ce i-a înfuriat pe ruşi, cehi, unguri şi celelalte state satelite Moscovei. Atunci am pactizat cu imperialismul. Din păcate, regimul de la Bucureşti nu a dat semne de liberalizare. Ci, dimpotrivă. România nu mai prezenta interes. Ba un ministru de externe al Ungariei, în 1989, spunea Europei „România reprezintă o ameninţare militară. Poate produce arme nucleare şi rachete cu razie medie de acţiune”. Militarii ne-ar putea lămuri în această privinţă. S-a trecut la izolarea României. În 1991, premierul României a fost respins de la constituirea Grupului de la Visegrad. Havel ne-a reproşat că nu respectăm drepturile omului. Era după mineriade şi Târgu Mureş. Avem vinovăţii cu carul. Care sînt speculate. Că aşa-i în politică. Eu nu sînt sceptic, deoarece cred că fibra acestui popor nu s-a ofilit. În privinţa lui Kundera, scriitor de faimă internaţională, mă mir că a uitat de România anului 1968. Cînd nu a intervenit în Cehoslovacia. Mai ales că scriitorul a fost implicat în Primăvara de la Praga. Aşa că să ne purtăm de grijă. Şi nu putem rămîne nepăsători la ideile care se ţes în jurul nostru. Şi eseul lui Kundera a stat la baza Grupului de la Visegrad. De unde se vede că ideile nu se plimbă întîmplător prin lume, ci primesc înfăţişări de care trebuie să ţinem seama. Deşi Grupul şi-a propus o cooperare economică, nu de puţine ori clopotele din cetatea medievală Visegrad bat în dungă.
