Zi aniversară pentru jandarmii din Tg. Lăpuş

0
553

Joi, 15 februarie 2007, s-a înfiinţat Grupa de Supraveghere şi Intervenţie Tg. Lăpuş, ca subunitate distinctă în cadrul Detaşamentului 3 Jandarmi Baia Mare, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.
În acest timp, jandarmii din Ţara Lăpuşului şi-au adus o contribuţie importantă în asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în oraşul Tîrgu Lăpuş şi în comunele din zonă. Principalele obiective sînt: asigurarea ordinii la întruniri şi manifestaţii care se desfăşoară în locuri publice; intervenţia pentru restabilirea ordinii publice; supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei şi conservării fondului cinegetic şi piscicol natural, a fondului silvic şi de protecţie a mediului; executarea unor misiuni în sprijinul altor instituţii ale statului, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional cu caracter temporar (pe timpul campaniilor agricole, bîlciurilor, serbărilor cîmpeneşti, festivalurilor); misiuni în sprijinul sau în cooperare cu poliţia, la solicitare sau pe baza planului de cooperare, prin executarea de acţiuni (razii, filtre, controale, descinderi) în zone şi locuri cu potenţial criminogen ridicat; misiuni în cooperare cu reprezentanţii administraţiei publice locale, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional; limitarea şi înlăturarea consecinţelor dezastrelor naturale, tehnologice, de me­diu; misiuni de menţinere a ordinii publice în zona instituţiilor de învăţămînt preuniversitar.
În cursul anului 2017, jandarmii lăpuşeni au executat 493 de misiuni. Au constatat 25 de infracţiuni săvîrşite de 29 de autori. Au aplicat 204 sancţiuni contravenţionale, din care 99 de avertismente scrise, 105 amenzi de 33.400 lei, fiind confiscate bunuri de 2.880 lei. Au fost conduse la sediul poliţiei 11 persoane. Cu organele silvice, s-au executat 21 de acţiuni în 30 de localităţi, s-au aplicat 7 contravenţii de 8.000 lei şi s-a confiscat material lemnos de 900 lei; cu organele administraţiei publice locale, s-au făcut 13 acţiuni în 7 localităţi, unde s-au aplicat 2 sancţiuni avertismente scrise şi s-au confiscat bunuri în valoare de 1.880 lei; punerea în aplicare a mandatelor de aducere, 6 acţiuni în 12 localităţi.
Jandarmii lăpuşeni sînt: plutonierul major Onişor Coroian (comandant); plutonierii majori: Vasile Boga, Cornel Butcure şi Mihai Cîrtiţă; plutonierul adjuntant Valer Filip. Alături de ei şi de trei elevi jandarmi în practică, în fotografie se află şi lt. col. Dorin Ionel Petrean, şef de secţie 3 la Jandarmeria Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.