Unităţile de învăţământ din Maramureş se pot înscrie, până în 2 martie, în concursul naţional „Şcoala Zero Waste”, premiul cel mare al ediţiei 2018 fiind o tablă interactivă. „Şcoala Zero Waste” este un concurs naţional de educaţie ecologică destinat tuturor şcolilor din învăţământul primar şi gimnazial din România.
Unităţile de învăţământ din Maramureş se pot înscrie, până în 2 martie, în concursul naţional „Şcoala Zero Waste”, premiul cel mare al ediţiei 2018 fiind o tablă interactivă. „Şcoala Zero Waste” este un concurs naţional de educaţie ecologică destinat tuturor şcolilor din învăţământul primar şi gimnazial din România. Ediţia din acest an a competiţiei dă ocazia şcolilor să câştige mult mai multe premii. Acestea pot opta pentru a se înscrie într-una din cele două secţiuni ale concursului (clasele I-IV şi V-VIII), cu activităţi adaptate pe segmentul respectiv de vârstă. Cei mai buni şi implicaţi cinci elevi din primele cinci şcoli clasate la fiecare secţiune vor participa la “Zero Waste Summer Camp”, tabără de educaţie ecologică organizată lângă Timişoara în a doua jumătate a lunii august. Dintre aceşti elevi, vor fi desemnaţi câştigătorii ediţiei 2018 a concursului. Premiile vor consta în: laptopuri, biciclete, tablete etc. Desfăşurarea competiţiei este simplă. Şcoala care acumulează cele mai multe puncte este desemnată câştigătoare. Punctele se obţin din organizarea a cât mai multor acţiuni educaţionale din lista oferită de organizatori şi din colectarea selectivă a mai multor deşeuri reciclabile: hârtie/carton, aluminiu, plastic/pet şi altele. Detalii suplimentare despre procedura de înscriere şi desfăşurarea concursului se pot obţine de la e-mailul scoalazerowaste@ecostuff.ro ori de pe site-ul http:// www.ecostuff.ro.