Joi, 15 februarie 2018, în sala „Dialoguri europene” de la Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, va fi prezentată cartea „Sita de ceară. Istorii din istoria unui ţinut transilvan” (Ed. Şcoala Ardeleană, 2017), scrisă de George Achim. Lucrarea a apărut cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare şi al Fundaţiei Culturale Aesthetis.
George Achim îşi prezintă cartea astfel: „Istoria şi tradiţiile unor grupuri etnice, sociale sau ocupaţionale, convertite în memorie, laolaltă cu narativul biografic individual sau colectiv, devin sursă şi metodă de legitimare şi de diferenţiere identitară. Despre toate acestea va fi vorba în cartea de faţă pe care cu greu am putea-o încadra într-un gen proxim ferm definit. Ea este deopotrivă o cercetare de istorie orală, de antropologie culturală ori de istoria mentalităţilor, din care nu lipseşte nici tenta investigativ-polemică a demersului jurnalistic. Arealul teritorial în care s-a efectuat investigaţia care stă la baza lucrării reprezintă o zonă de margine, un topos de sincretism cultural, ca mai toate ariile de frontieră culturală şi etnolingvistică. Geografic, aceasta se situează în partea de miazăzi a judeţului Satu Mare, acolo unde prelungirile domoale ale piemontului silvan întâlnesc orizontul plan şi nesfârşit al câmpiei, pe teritoriul aproximativ de sub jurisdicţia a două cetăţi puternice de altădată, Ardudul şi Beltiugul, bastioane importante ale feudalităţii transilvane timpurii. Zonă de mixtum compositum etnic şi antropologic, de schimburi şi transmiteri culturale biunivoce, de evidente sincretisme şi contaminări. Privit în diacronia lui, spaţiul a dezvoltat o dinamică şi o mobilitate spirituală remarcabilă, fundamentată pe straturile şi sedimentele succesive de cultură şi civilizaţie pe care grupurile sale constitutive le-au aşezat temeinic, ca marcă ireversibilă a propriei lor identităţi. Români, şvabi, unguri, ruteni, ţigani sau ceangăi alcătuiesc astăzi mozaicul demografic şi cultural al acestui areal pluriform, mobil şi provocator”.
* George Achim este profesor universitar la Facultatea de Litere Baia Mare şi director al Şcolii Doctorale de Ştiinţe Umaniste. Dintre cărţile publicate: Iluzia ipostaziată – Utopie şi distopie în cultura română, 2002; Revolte şi consimţiri – Scriitori români din secolul XX, 2004; Răsfăţuri şi melancolii, 2007; Experimente şi formule poetice româneşti din secolul XX, 2009; Dinspre ieri spre nicăieri – poeme, 1994; Dulceţuri din fructe târzii de pădure – poeme, 2010.