De la începuturile democraţiei şi până în prezent, aud o poveste care are cap, dar nu cred că repede va avea şi coadă. Rezultatele sondajelor de opinie spun că majoritatea românilor cred că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. În sprijinul adevărului, vin şi părerile cetăţenilor, care, ocazional, socializează şi pun ţara la cale. În final, ajung la concluzia că în „ţara asta, în afară de minciună, hoţie şi corupţie, nimic nu merge ca lumea”. Prin urmare, suma părerilor converge spre un numitor comun, care reflectă radiografia actuală a societăţii sau starea naţiunii, cum spun americanii. Un lucru este cert, când instituţiile statului funcţionează cu frâna de mână trasă sau îşi fac de cap, dezechilibrele şi conflictele sociale se adâncesc, iar în societate se instalează haosul şi scandalurile politice se ţin lanţ, trebuie activate mecanisme specifice de reglaj, vinovaţii identificaţi şi traşi la răspundere. Aşa ceva nu se întâmplă. Deşi opinia publică înţelege diferit, uneori greşit, rolul puterilor în stat, săgeţile vinovăţiei, de regulă, sunt îndreptate spre guvern, parlament şi preşedinţie. În timpul mandatului, preşedintele se poate lăuda cu o realizare mai puţin obişnuită. Într-un timp record, la numărul de guverne „binecuvântate”, şi-a surclasat predecesorii. Guvernele propulsate, de actuala putere, seamănă cu circul în care caruselul căluţilor (ministerelor) a fost supralicitat şi supus unor încercări grele. Unda verde dată de Dragnea conducerii PSD-ului a oferit baronilor locali ocazia să-şi satisfacă poftele. În spatele uşilor închise, după ample negocieri, s-au făcut şi desfăcut guverne, iar ministeriabilii au fost scoşi la bursa licitaţiei politice. Din diverse motive, miniştrii sunt percepuţi ca personaje incompetente, lipsite de profesionalism, puse pe căpătuială şi incapabile de a rezolva problemele domeniilor păstorite. Cu toate că frustrările opiniei publice pot fi înţelese, nu cred că poporul întotdeauna are dreptate. Pe miniştri îi putem judeca după performanţă, numai dacă ţinem seama de complexitatea şi responsabilitatea funcţiei. Eventual, le putem reproşa că, deşi sunt demnitari de rang înalt, când părăsesc redutele, îşi abandonează demnitatea. În loc să iasă în spaţiul public să spună ce şi-au propus şi de ce nu au făcut, cu ce probleme s-au confruntat şi cine le-a obstrucţionat planurile, preferă tăcerea, se retrag în parlament, unde responsabilitatea este zero, se munceşte puţin şi pe bani mulţi. Pe de altă parte, e bine de ştiut că, în minister, marja lor de acţiune este limitată, nu pot lua măsuri de capul lor şi uneori îi acuzăm pe nedrept. Dacă păşesc greşit şi se abat de la linia partidului, plătesc cu funcţia, vine altul şi le ia locul. Când fostul premier Tudose a spus, pe bună dreptate, că sunt prea multe ministere şi-a netezit drumul spre execuţie, pusă la cale de Dragnea şi acoliţii lui. Sunt convins că, la vremea lor, fiecare a încercat să rezolve probleme de fond, numai că s-au izbit de mulţimea intereselor individuale şi de grup prezente în instituţiile statului, inclusiv în ministere şi societate. Când fostul ministru al şcolilor, Liviu Pop, a vrut să pună capăt mafiei manualelor şi auxiliarelor şcolare, editurile particulare, de frica pierderilor financiare, s-au făcut foc şi pară. Dacă la Tv ar fi spus că face demersurile necesare pentru reorganizarea învăţământului preuniversitar, după modelul interdisciplinar, din şcolile multor state europene, a doua zi, mii de cadre didactice ar fi protestat, motivând că îşi vor pierde posturile şi, în trei – patru ani, vor ajunge pe drumuri. În principiu, lumea vrea reforme, dar numai pe ici-pe colo, prin părţile esenţiale, după cum zicea Conul Iancu. Miniştrii sunt personaje prudente şi evită riscurile. O. Vasilescu face la greu scheme la tablă, dar despre pensiile speciale, care ar trebui tăiate, nu suflă o vorbuliţă, deoarece nu vrea să se pună rău cu parlamentarii şi judecătorii de la CCR. Deşi actualul ministru al Sănătăţii, doamna Pintea, se joacă cu funcţiile, zilele trecute, la Tv, a avut o prestaţie bună. A pus în discuţie probleme importante din sistem, dar nerezolvate şi reportate de la un ministru la altul. Printre altele, a spus că personalul medical trebuie să schimbe mentalitatea în relaţiile cu pacienţii. Când se află faţă în faţă şi se privesc în ochi, ar fi bine să aibă relaţii amiabile, să lase duşmănia la o parte. Uşor de zis, greu de făcut. În Sănătate, pacientul şi medicul au dobândit mentalităţi individuale cronicizate, ce nu pot fi eliminate de un ministru. De ani de zile, pacienţii au învăţat şi ştiu că trebuie să dea, iar medicii să primească. Doamna ministru, cu spitalul din Baia Mare reabilitat, dacă are de gând să spargă simbioza, absolut nefirească dintre clinicile private, cabinetele particulare şi spitalele de stat, încât sutele de Lucani din ţară să nu mai facă averi fabuloase, pe suferinţa bolnavilor, ar putea fi cotată ca un ministru de ispravă. Performanţa modestă a miniştrilor, datorată lipsei de independenţă şi absenţei descentralizării, mă face să cred că speranţele noastre vor deveni iluzii pierdute şi în continuare vom trăi în ţara lui Papură-Vodă.
prof. Vasile ILUŢ
