Academia covorului vegetal din Botiza

0
566
Demonstrând arta ţesutului la Institutul Cultural Român din Londra

Sunt câteva aşezări în Maramureş care îmi sunt foarte dragi. Alături de satul naşterii mele, un loc de lângă inimă îl ocupă Botiza. Multe drumuri am bătut spre această comună, pentru a mă vindeca de Maramureş. De multe ori, cu gândul, bat Corostul, pentru a mă lecui de drum. Ca în noaptea cu Cristul de lemn al profesorului Perţa. În fruntea şirului de doamne de seamă stă profesoara şi preoteasa Victoria Berbecar.
Atâtea adjective şi superlative au împodobit biografia ei că aproape orice aş mai spune, m-aş repeta. Cum destinul a făcut să-i cunosc devreme drumul spre măiestria covorului vegetal, mă încumet a mai pune un fuştel la scara gloriei sale. Doamna Victoria a trezit din aţipire o podoabă a Maramureşului: covorul. Tocmai când invazia trandafirilor aprinşi ocupa pereţii şi sufletul maramureşenilor, când peretarele deveniseră o modă, a venit doamna Victoria, care a întrezărit adevărul esenţei sufleteşti. A alungat ciudata înstrăinare a ochiului şi a pus în rând cu lumea grăbită calmul şi profunzimea culorilor din natură.
Cu fascinantul miez al cojilor de lemn cânesc, de nucă verde, de arin, de ceapă roşie, de cruşin şi al altor flori din curcubeul unui sat din Maramureş, ea a stârnit priceperea femeilor din Botiza şi împreună au lansat covorul vegetal în ţară şi în lume. Au început să vină în Botiza academicieni (aici l-am cunoscut pe academicianul Pompiliu Teodor), profesori, etnologi, folclorişti, ambasadori, scriitori, directori de mari instituţii culturale, ziarişti. Aşa s-a alcătuit Academia covorului vege­tal de la Botiza. Academia uimirii, a descoperirii miracolului, a bunului-simţ, pus în legătură cu valoarea trecutului.
Doamna Victoria a sesizat la timp că se năruie ceva în estetica sufletului maramureşean. Ceva trebuia făcut să nu se altereze de tot. Aşa a dat tonul unei inedite partituri a culorilor adevărate, care, acum, încântă o lume. Lista de expoziţii personale şi de grup, începută în 1978, este lungă şi pe spaţii mari. Cum era firesc, a început cu Maramureşul. Apoi a cucerit ţara. Iar spiritul profund al acestui Maramureş voievodal a trimis-o ca ambasador al culorilor româneşti în multe ţări ale lumii. Din Austria în Germania, din Franţa în Grecia, din Ungaria în Lituania, din Italia în Anglia şi câte au mai fost! În SUA, şi-a prezentat scrisorile de acreditare scrise pe un covor de Maramureş, la Washington DC.
Zecile de diplome de onoare, omagiale, de excelenţă, de participare atestă neodihna acestei doamne care, sunt convins, este călăuzită de un har ceresc. Zadarnic vom căuta cuvinte mari, sticloase, nu vom putea înţelege până la capăt de ce ochiul este criteriul luminii, cum spunea Nichita. Acum, regret că marele poet nu a trecut Corostul, să vadă miracolul unei capodopere la Botiza.

Isidor Berbecar alături de acad. Ionel-Valentin Vlad, (fost) preşedinte al Academiei Române şi ing. Eusebiu Iordăchescu

Am pornit la scrierea acestui text, având la îndemână caietul expoziţiei de covoare tradiţionale din Maramureş, expoziţie vernisată la Biblioteca Academiei Române la sfârşitul anului trecut. Aici am citit cuvinte potrivite ale unor personalităţi despre războilul victorios al doamnei Victoria. Câştigător – covorul vegetal din Botiza.
Nimeni nu-l poate ocoli, însă, pe părintele Isidor Berbecar, care a contribuit esenţial la respectul credinţei şi apărarea tradiţiilor sfinte. A marcat adânc viaţa spirituală a Botizei. De el mă leagă şi o asemănare biografică – născuţi în acelaşi an şi în aceeaşi zi, întâmplare care ne-a apropiat mult. Ne-am ţesut în covorul acestei lumi cu firele vieţii care ne leagă. A slujit credinţa, dar şi taina acestui meşteşug, care este un rezumat al aurului. Şi cum la începutul acestei luni (4 februarie), doamna Victoria a trecut prin dreptul sărbătorii, ţin să-mi privesc sufletul în oglinda fermecată a covorului din Botiza. La mulţi ani, doamna Victoria!
Închei cu un gând: cuvintele lui Eminescu parcă au fost spuse şi pentru Maramureş. „Două sunt elementele fundamentale în continuarea, statornicirea şi păstrarea caracterului naţional al culturii spirituale a unui popor: limba şi artele.” Doamna Victoria Berbecar a auzit la timp.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.