Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei a organizat pentru elevii şi profesorii de la Liceul Tehnologic Forestier şi Liceul Tehnologic Marmaţia un eveniment prin care s-a marcat Unirea Principatelor Române, în contextul Anului Centenar al Marii Uniri.
Prof. Gheorghe Todinca, directorul Muzeului Maramureşului, a vorbit despre „Unitatea şi continuitatea în istoria românilor”, prof.dr.Ioan Dorel Todea a vorbit despre contribuţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza la înfăptuirea idealului de unitate a poporului român şi făurirea statului naţional modern român.
Cei prezenţi s-au bucurat şi au răsplătit cu aplauze momentul artistic intitulat „Unire-n cuget şi simţiri”, susţinut de artiştii Ileana Matus, Mihai Chiş şi Gabriel Covaci.
Ieri, 24 ianuarie 2018, la Centrul Cultural a avut loc un simpozion şi un moment artistic dedicat Unirii Principatelor Române, iar în parcul central al oraşului, sighetenii au participat la o simbolică horă a unirii.