Mulţimea de informaţii ne bulversează şi adesea ne pierdem busola. Societatea românească este divizată politic, social, religios, cultural, etnic, nu înţelegem ce se întîmplă cu adevărat şi luăm decizii greşite. Democraţia dă sensul societăţii, dar nu-i suficient să alegem o dată la patru ani, ci e nevoie de implicare continuă în treburile publice, pentru a regăsi drumul spre normalitate.
Nu ducem lipsă de sfaturi. Liderii spirituali (Papa) critică inegalităţile sociale şi guvernanţa coruptă, dar mesajele de milă şi înţelegere nu-şi ating ţinta. Cu toate acestea, cultura este singura care ajunge în sufletul oamenilor şi îi poate convinge şi schimba la o adică (ne gîndim şi la cultura religioasă).
Criza internă este generată de schimbările rapide care se produc de 29 de ani încoace, dar mai ales după aderarea în 2007 la UE. Au trecut 22 de ani de cînd avem tratat de bună vecinătate cu Ungaria, nu sîntem în conflict major nici cu ceilalţi vecini, ne putem dezvolta împreună pe calea europeană.
Libertatea de a ne conduce singuri a generat însă o luptă ideologică cu efect de frînare a dezvoltării sociale – poate că ne-am propus prea multe dintr-o dată! Scopul nostru ar trebui să fie starea de normalitate, căci pentru dezvoltare economică şi edilitară nu merită să ne sacrificăm. Ţelul principal ar trebui să fie respectarea drepturilor şi libertăţilor omului – cum ne-am dorit în 1989 din tot sufletul!
Am ajuns în 2018 într-o situaţie pe care n-am anticipat-o. După alegerile democratice din decembrie 2016, statul nu s-a stabilizat, instituţiile şi puterile nu şi-au intrat în rolul de a apăra valorile democraţiei, ci sînt contestate, şicanate, iar cetăţeanul îşi poate pierde încrederea în democraţie. Ar trebui să credem în democraţie, să ne asociem cu concepţiile democratice, să respingem orice „tătuc” dornic să ne dicteze ce să facem.
Popoarele vecine sînt şi mai neîncrezătoare decît noi în valorile democratice europene şi au luat măsuri populiste şi naţionaliste de controlare a justiţiei, presei şi organizaţiilor civice. Cetăţenii nostalgici îi preferă pe politicienii care nu acţionează prin instituţii, ci prin decizii personale, revanşarde.
Noi, românii, ar fi bine să ne păstrăm pe calea europeană dreaptă, ceea ce nu-i tocmai uşor, avînd în vedere lupta internă cu fantomele trecutului şi terorismul fricii.
