Persoanele care au pătruns în mai multe biserici au fost identificate

0
164

Activităţile de documentare şi cercetare efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Sălaj, au dus la identificarea persoanelor care, în cursul lunii ianuarie a.c., au pătruns, prin efracţie, în mai multe biserici de pe raza judeţului, cu intenţia de a sustrage bani.

Poliţiştii au constatat că este vorba de patru sălăjeni: doi tineri, de 22, respectiv 28 de ani, din Surduc, şi două tinere, de 21 şi 23 de ani, din Mineu.
Doi dintre aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi prezentaţi Judecătoriei Baia Mare, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat în formă continuată pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului comis.

Mandat de executare a pedepsei închisorii

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii din Sarasău au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Lunca la Tisa.
Acesta a fost condamnat la 2 ani şi 11 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost identificat de poliţişti şi depus în penitenciar, în vederea executării pedepsei.

Laptop sustras, recuperat la scurt timp de la sesizarea faptei

Un băimărean, care a sustras un laptop, a fost identificat în foarte scurt timp de poliţişti. Bunul sustras a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.
Sâmbătă, 20 ianuarie, un paznic al unei instituţii cu sediul pe B-dul Unirii, din Baia Mare, a sesizat poliţia prin SNUAU 112 că persoane necunoscute i-au sustras laptopul. O patrulă de ordine şi siguranţă publică, care s-a deplasat de urgenţă la locul faptei, a identificat apelantul, un bărbat, în vârstă de 50 de ani, care a declarat că persoane necunoscute au profitat de uşa lăsată neasigurată pentru câteva clipe, cât a lipsit din birou.
Operativitatea şi vigilenţa cu care au acţionat poliţiştii de ordine publică au dus la soluţionarea furtului în scurt timp. A fost identificat un băimărean, de 40 de ani, bănuit de comiterea faptei, care a fost găsit pe strada Victoriei. Bunul sustras a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.