Ieri, 21 ianuarie 2018, s-au împlinit 166 de ani de la nașterea preotului (greco-catolic) vicar (post-mortem) dr. Vasile Lucaciu. Atunci a răsărit o stea care s-a așezat și va rămâne veșnic în cununa eroilor neamului românesc!
Istorici și teologi, scriitori şi jurnaliști au redactat monografii, studii, piese de teatru, poezii, s-au ridicat monumente, dintre care cel de la Satu Mare este magistral, dar pe cel mai înalt piedestal l-a înălțat poporul român. Încă de când era în viață, dar și în prezent, românii cântă „Doina lui Lucaciu” cu evlavie (ca pe o priceasnă), fixându-l între eroii legendari ai națiunii române, precum Avram Iancu sau Pintea Viteazu.
De neînțeles este faptul că în marea majoritate a scrierilor dedicate lui Vasile Lucaciu, din varii motive (politice, religioase, necunoaștere), sunt omise momente importante din viața și activitatea marelui luptător pentru drepturile, libertățile și aspirațiile românilor.
Teologii îi refuză titlul de preot vicar greco-catolic (în sensul că nu-i scriu acest titlu personal lângă nume) cu toate că gradul ecleziastic i-a fost acordat de către episcopul greco-catolic Alexandru Rusu, la ceremonia de înmormântare de la 1 Decembrie 1922. Desigur că s-ar putea pune întrebarea: Ar fi primit Vasile Lucaciu această onoare dacă i s-ar fi acordat în timpul vieții? Nimeni nu va putea da un răspuns cert, deoarece procesul îndelungat cu Episcopia greco-catolică de Gherla, soluționat de Scaunul Papal în favoarea preotului, i-a schimbat în mare măsură opiniile tinereții. Pe de altă parte, Vasile Lucaciu a aflat detalii privind modul în care confrații lui, inclusiv cei din protopopiatul greco-catolic din Baia Sprie, s-au delimitat public de acțiunile „trădătorului” care a părăsit țara (la anul 1914, Șișeștiul, unde locuia, era încorporat în Ungaria), refugiindu-se în România. Aproape nimic nu s-a scris de atitudinea tranșantă pe care preotul greco-catolic Vasile Lucaciu a avut-o în elaborarea, semnarea și trimiterea la Vatican a manifestului: ,,Memorand – Apelaţiune Cătră Pontificele Roman Papa Piu X” (publicat în Baia Mare, Tipografia lui Stefan Nanasy, 1912), prilejuit de înființarea Episcopiei greco-catolice maghiare de Hajdudorog. Grele cuvinte i se adresau Papei: „Şi declarăm aici sărbătoreşte că în apărarea drepturilor noastre câştigate nu cunoaştem hotară, nici chiar jerfirea vieţii… Noi Vă facem răspunzători pre Preasfinţia Voastră pentru toate urmările ce vor isvorî din legitima apărare a aşezămintelor noastre străbune”.
Despre activitatea laborioasă pe tărâm religios legată de unirea celor două biserici surori, catolică și ortodoxă, nu s-a scris până acum vreun studiu pertinent. Nici despre faptul că în anul 1890 Vasile Lucaciu, alături de preotul greco-catolic Demetriu Radu, devenit ulterior episcop de Lugoj și Oradea, au făcut parte din comitetul de conducere al “Association pour l’Union des Eglises”, asociație ce avea sediul la Paris.
Privind modul în care majoritatea istoricilor au abordat activitatea marelui tribun Vasile Lucaciu, se poate observa că lipsesc activitățile desfășurate în Parlamentul de la Budapesta în calitate de deputat de Beiuș, sau cele din Parlamentul de la București în calitate de deputat de Galați. Nu se subliniază rolul de „port drapel”pe care l-a avut Vasile Lucaciu alături de poetul Octavian Goga, refugiat și el în Vechiul Regat, în formarea unei opinii favorabile intrării României în război alături de Antantă, pentru eliberarea Transilvaniei. Atunci, regele României ezita intrarea în război, deoarece era constrâns de angajamentele luate, prin tratatul din 1883, față de Germania. Despre Cartea Poștală cu imaginea marelui luptător pentru unitatea românilor (vezi fotografia alăturată) n-am văzut scris nici un rând. Este o noutate faptul că la adunările și chiar la bisericile din București la care preotul greco-catolic a slujit și s-a rugat pentru unitatea nației române, această carte poștală se înmâna bucureștenilor precum o icoană. „Le Petit Parizien, journal quotidien du soir” a găsit că este oportun să o publice în numărul din 16 martie 1915.
Multe aspecte mai puţin cunoscute despre Vasile Lucaciu putem semnala. Este nevoie de un studiu amplu legat de misiunea pe care a avut-o Vasile Lucaciu în America, împreună cu preotul ortodox Ioan Moța și căpitanul Vasile Stoica. De ce i se spune „neoficială” şi se insistă asupra acestei nuanțe? De ce nu i se spune „secretă” sau „acoperită”, că tot este la modă acest cuvânt!
Cât de lapidar se vorbește în istoriografia română despre rolul jucat de „Leul de la Șișești” în formarea unei opinii favorabile Întregirii Țării în perioada negocierilor Tratatului de Pace de la Paris, activitate începută de pe vremea când Vasile Lucaciu făcea parte din Consiliul Național Român, acel guvern în exil al României, constituit după pacea din 1917 de la Buftea-București și recunoscut ca atare, de către Franța și alte state!
Fie şi doar aceste argumente dacă s-ar lua azi în considerare, am putea afirma cu tărie că este necesară o acțiune energică și conjugată a tuturor celor care pot fi implicați pentru a i se da preotului (gr.cat.) vicar (p.m.) dr. Vasile Lucaciu aureola pe care o merită. Românii au făcut-o deja, pictându-l ca sfânt în bisericile lor (vezi Biserica din Bixad, Biserica din Unguraș etc.).
Gavril BABICIU
