Ieri, 21 ianuarie 2018, s-au împlinit 166 de ani de la naşterea lui Vasile Lucaciu. La Şişeşti şi la Apa, au avut loc manifestări dedicate marelui patriot, luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, deputat în Parlamentul de la Budapesta, deputat în Parlamentul de la Bucureşti, politician memorandist. În Anul Centenar, figura luptătoare a lui Vasile Lucaciu va străluci. Alături stă şi eminenţa fiului Epaminonda, cu rosturi importante în pregătirea Unirii celei Mari. În urmă cu doi ani, fiind la Washington, am avut şansa ca în preajma Zilei Naţionale a României să mă aflu în faţa Casei Albe. Cum scriam atunci, mi-am consumat repede curiozitatea în faţa celebrei clădiri. Acolo, prin fumul amintirilor, mi-am adus aminte de Epaminonda, fiul Leului de la Şişeşti. Purtând numele unui general teban, a dus spre glorie onomastica pentru poporul român din Ardeal. Figura lui dârză, inteligentă, cu vocaţie misionară (avea cu cine semăna) mi-a atras atenţia de pe vremea când istoricii din România făceau colocvii la Şişeşti. E adevărat, despre Epaminonda se vorbea mai puţin. Îi vedeam mormântul în biserica ctitorită de părintele său. De ce oare mi-am adus aminte de Epaminonda chiar în faţa Casei Albe? Pentru a vă răspunde la această întrebare, trebuie să mă întorc în timp. Epaminonda era şi el preot greco-catolic. După studiile de la Satu Mare şi Năsăud, fiul Leului de la Şişeşti a fost trimis la Institutul Propaganda Fide din Roma. În ciuda împotrivirii administraţiei maghiare, care nu vedea cu ochi buni ridicarea unui vlăstar din sângele celui mai îndârjit luptător pentru drepturile românilor din Ardeal. La Roma, obţine titlul de doctor în teologie şi filozofie. Părintele Vasile fiind o minte lucidă, un bun observator al vremurilor sale, şi-a dat seama că unirea Transilvaniei cu România trebuie migălos pregătită. Trebuia să ştie lumea de voinţa românilor. Şi mai ales Marile Puteri. A înţeles că Monarhia Austro-Ungară se va prăbuşi. A fost dispus să plătească orice preţ pentru crezul său. Vasile Lucaciu a simţit că o garanţie poate veni de peste ocean. Când s-a ivit ocazia, l-a trimis pe fiul său, Epaminonda, în America. Tocmai când Federaţia Americană tatona drumul spre Europa. Fiul Leului a emigrat în anul 1905 în SUA, unde a organizat prima parohie greco-catolică la Cleveland şi a întemeiat prima gazetă românească din America: „Românul”. În 1907 solicită la Blaj preoţi pentru parohiile înfiinţate. Dr. Epaminonda Lucaciu devine un om de mare încredere peste ocean. A militat pentru drepturile românilor ardeleni. A încercat să organizeze o Legiune Română cu recruţi din rândul emigranţilor români în America, pentru a lupta alături de Antanta. Epaminonda se bucură de respect în cercurile înalte ale Federaţiei Americane. A avut influenţă în redacţiile unor publicaţii de prestigiu – Washington Post ori New York Times – care au pledat pentru cauza Marii Uniri. Când din Ordinul Marelui Cartier General de la Iaşi,, în aprilie 1917, a fost trimisă o delegaţie în SUA pentru a explica Marea Unire, multe uşi capitonate ale demnitarilor americani erau deja deschise de părintele Epaminonda. Din delegaţie au făcut parte: Vasile Lucaciu, Ion Mota şi Vasile Stoica. S-au întâlnit la Casa Albă cu preşedintele american Woodrow Wilson, pe care l-au convins de justeţea cauzei lor. Aşa s-a format un curent puternic în favoarea Unirii. Preşedintele Wilson a fost prezent la Conferinţa de Pace de la Paris, stricând obiceiul predecesorilor săi de a nu părăsi America. Ceea ce a discutat cu delegaţia română în Biroul Oval a avut câştig de cauză. De aceea, acolo în faţa Casei Albe, am închis pentru o clipă ochii şi am văzut siluetele românilor intrând prin poarta dreaptă spre celebra clădire. Nu l-am uitat pe fiul Leului, care rămâne un artizan al Marii Uniri pe pământ american.
