18.178 de persoane cu dizabilităţi din judeţul Maramureş, din care 1.982 de copii, beneficiază de indemnizaţii majorate semnificativ începînd cu 1 ianuarie 2018. • Pentru un adult cu handicap grav, indemnizaţia a crescut de la 340 lei la 450 lei, iar de la 1 iulie 2018 va fi de 500 lei. Pentru handicap accentuat: de la 272 lei (indemnizaţie + buget complementar lunar) la 350 lei şi va fi 375 lei de la 1 iulie. Pentru handicap mediu, suma de 39 lei (buget complementar lunar) a urcat la 50 lei şi va fi de 60 lei din iulie.
• Pentru copiii cu handicap grav, suma s-a majorat de la 106 lei (buget complementar) la 250 lei şi va fi 300 lei începînd cu 1 iulie. La handicap accentuat: indemnizaţia urcă de la 79 lei (buget complementar) la 150 lei şi va fi 175 lei din iulie. Copiii cu handicap mediu: de la 39 lei (buget complementar) la 50 lei şi va fi de 60 lei de la 1 iulie 2018.