Ilie Lazăr, o personalitate fascinantă

Ilie Lazăr s-a născut la 12 decembrie 1895 în Giuleşti. A fost jurist şi om politic, fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc (în perioada interbelică) şi confident al lui Iuliu Maniu. A fost întemniţat în timpul regimului autoritar al Regelui Carol al II-lea, în timpul dictaturii conduse de generalul Ion Antonescu şi în timpul comunismului.

Marele patriot Ilie Lazăr a avut un caracter puternic, convingeri democratice profunde, care l-au determinat să se opună deopotrivă extremei drepte şi extremei stângi. A plătit cu ani grei de închisoare refuzul de a abdica de la principiile sale.

Ilie Lazăr (născut la 12 decembrie 1895) descindea din familia Lazăr de Purcăreţ, iar pe linie maternă, din familia Ivaşcu din Apşa de Jos. Bunicul său, Vasile Lazăr, a fost protopop greco-catolic al Sighetului. A studiat la şcoala primară din Sighet, la Liceul Piarist din capitala Maramureşului istoric. A terminat Facultatea de Drept din Cluj, unde a obţinut licenţa şi doctoratul. A făcut, de asemenea, studii de economie la Viena. A avut şi o licenţă în teologie.
Ilie Lazăr a fost încorporat în armata austro-ungară, unde a primit rangul de ofiţer şi, treptat, a ajuns la comanda unei companii în care, cu excepţia a două persoane, erau înrolaţi doar români. Caracterul său dârz l-a adus în conflict cu ofiţerii maghiari din armata imperială şi, după o altercaţie cu unul dintre ei, a fost condamnat la trei luni de închisoare, care urmau să fie executate după terminarea războiului. În acea epocă, Petru Groza, cel care avea să devină prim-ministru al României cu sprijinul bolşevicilor, era ordonanţa sa. Ilie Lazăr l-a protejat pe Petru Groza cât a putut, însă bunătatea sa i-a fost răsplătită cu trădare.
Intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei i-a provocat o criză de conştiinţă. În cele din urmă, după discuţii îndelungate cu soldaţii pe care îi conducea, Ilie Lazăr a decis să dezerteze din armata imperială austro-ungară şi să se înroleze în Armata Regală Română. Drept urmare, a trecut, în 1918, linia frontului împreună cu întreaga sa companie. Planul său era să ajungă în Basarabia, însă, în apropiere de Cernăuţi, a ajuns la el vestea că un detaşament format din 700 de soldaţi ucraineni ocupase acest oraş. Ucrainenii începuseră să jefuiască Cernăuţiul şi încercau să îi aresteze pe fruntaşii românilor. Cel mai căutat era Iancu Flondor, care se ascundea în clădirea Mitropoliei ortodoxe. Ilie Lazăr a decis ca soldaţii săi să plece la Cernăuţi, deşi erau de patru ori mai puţini decât ucrainenii. Ilie Lazăr i-a cerut profesorului Sextil Puşcariu să îl pună în legătură cu ofiţerii români care se aflau în Cernăuţi, care au primit misiunea să comande grupele formate din soldaţii ardeleni ai lui Ilie Lazăr.
Vestea intrării în oraş a ostaşilor români care purtau încă uniformele austro-ungare i-a pus pe fugă pe ucraineni. Ilie Lazăr, împreună cu baronul Iancu Flondor, a mers la Primărie, iar ofiţerul ardelean a pus el însuşi primul steag românesc pe clădirea municipalităţii din capitala Bucovinei de Nord. Apoi, Ilie Lazăr şi Iancu Flondor s-au deplasat 50 de kilometri spre sud, unde s-au întâlnit cu generalul român Zadik, căruia i-au cerut să grăbească înaintarea spre Cernăuţi, deoarece exista riscul întoarcerii ucrainenilor.
După acest episod, Ilie Lazăr s-a întors în Transilvania, unde a organizat administraţia românească din comitatul Maramureş. A participat apoi ca deputat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, care a decis Unirea Transilvaniei cu România. Întors acasă, a intrat în contact cu comandanţii Armatei Regale Române care se îndreptau spre Sighetul ocupat de ucraineni. Ilie Lazăr a organizat înaintarea armatei spre oraş. Munţii înzăpeziţi au fost traversaţi cu ajutorul a 60 de perechi de boi rechiziţionaţi de Ilie Lazăr şi care au fost înhămaţi la tunuri. Astfel, Ilie Lazăr a condus trupele care au eliberat capitala Maramureşului istoric. Apoi, a fost trimis să organizeze administraţia românească în Satu Mare, unde a preluat funcţia de secretar al judeţului.
După război, Ilie Lazăr a demonstrat că are şi calităţi de jurist. În 1923, s-a mutat în Bucureşti şi a practicat avocatura. Relaţiile cu Iuliu Maniu s-au strâns şi mai mult. Ilie Lazăr, cu fizicul său impunător, a ajuns să-l însoţească peste tot pe liderul ardelenilor, era intelectual rafinat, avocat eminent, dar şi o veritabilă gardă de corp a lui Iuliu Maniu.
Cu un talent oratoric remarcabil, Ilie Lazăr a devenit şeful organizaţiei de muncitori a PNŢ, partidul format în 1926 prin fuziunea dintre PNR, condus de Iuliu Maniu, cu PŢ, condus de Ion Mihalache. În anul 1928, el avea să fie ales pentru prima dată deputat de Maramureş, apoi a fost reales de mai multe ori. Ilie Lazăr a fost duşman al legionarilor şi comuniştilor. Pe fondul tensionării relaţiilor dintre PNŢ şi Regele Carol al II-lea, după instaurarea regimului de autoritate regală, Ilie Lazăr a fost trimis în lagărul de detenţie de la Turnu. Eliberat după abdicarea Regelui Carol al II-lea, Ilie Lazăr intrat în coliziune cu exponenţii extremei drepte, astfel că a fost trimis din nou după gratii, la Târgu Jiu. Eliberat după trei luni, el a redactat un document în care denunţa condiţiile inumane de detenţie şi l-a trimis dictatorului Ion Antonescu.

Ilie Lazăr i-a rămas fidel, până la capăt, lui Iuliu Maniu. În 1946, înainte de alegeri, Ilie Lazăr a fost arestat de comunişti. Imensa popularitate a fost dovedită de faptul că locul său de deputat a fost atribuit soţiei sale, Maria Lazăr. După alegerile fraudate masiv, Ilie Lazăr a fost eliberat, însă doar pentru scurt timp. În 1947, a fost din nou arestat, cu ocazia înscenării de la Tămădău. Alături de el au ajuns după gratii toţi liderii PNŢ, inclusiv Iuliu Maniu şi Ion Mihalache.
Ilie Lazăr a fost judecat într-o mascaradă de proces, iar în 12 noiembrie 1947 a fost condamnat la 12 ani de închisoare, 5 ani de degradare civică, plata a 50.000 de lei cheltuieli de judecată şi confiscarea întregii averi. Mai întâi, Ilie Lazăr a fost închis în Penitenciarul din Galaţi, apoi, din 1951, împreună cu Iuliu Maniu şi cu episcopii greco-catolici, a fost transferat la Sighet. Temnicerii au refuzat să le spună unde se află, dar Ilie Lazăr şi-a dat seama după ce a auzit sunetele clopotelor donate unei biserici de către familia sa. A rămas la Sighet, oraşul pe care îl eliberase cu 34 de ani înainte, până în 1955, când a fost transferat la Râmnicu Sărat. Aici, el s-a dovedit din nou un om de neînfrânt. Rapoartele temnicerilor săi arată că Ilie Lazăr îi ameninţa şi îi insulta, iar drept urmare avea parte de cele mai grele pedepse. Ar fi trebuit să fie eliberat în 1959, dar din cauza atitudinii sale, a fost transferat în lagărele de deţinuţi politici din sud-estul României. A trecut inclusiv prin lagărul de la Periprava. A fost eliberat abia pe 9 iulie 1964 şi s-a stabilit la Cluj, într-un modest apartament de bloc din cartierul Grigorescu.
Compozitorul Harry Maiorovici povesteşte în memoriile sale că Ilie Lazăr mergea zilnic cu sufertaşul să-şi cumpere de mâncare, de la o cantină din Cluj. Era prin 1974, când doi domni bine îmbrăcaţi l-au căutat pe Ilie Lazăr, acasă, din partea rabinului Moses Rosen. I-au transmis că statul Israel a decis să-i acorde o pensie lunară de 400 de lei, pentru că a salvat 30 de evrei de la pogromul de la Sighet. Ilie Lazăr, eliberatorul Cernăuţiului, nu avea pensie de la statul român… (Pentru conformitate, T.B.T.)