O nouă grupă de adulţi începători a pornit cursurile de dans în 9 ianuarie 2018, care vor avea loc în fiecare marţi şi joi, de la 20.30 la 22.00. Următoarea grupă va începe cursurile de dans în 29 ianuarie 2018, cu program în zilele de luni şi miercuri, de la 20.30 la 22.00.
Durata cursului de dans pentru începători este de 3 luni, pe parcursul cărora puteţi învăţa coregrafii complete pentru 6 stiluri de dans: vals vienez, kizomba, salsa, bachata, jive/twist şi dansuri populare maramureşene. Cursurile de dans pentru începători sînt împărţite în 3 module:
Modulul 1 (prima lună): vals vienez (4 şedinţe) şi bachata (4 şedinţe). La finalul modulului va avea loc o şedinţă de practică în plus, asistată de antrenorii care au predat aceste dansuri. Costul primului modul este de 90 lei/persoană.
Modulul 2 (a doua lună): salsa (5 şedinţe) şi jive (4 şedinţe). La finalul modulului este planificată o şedinţă de practică în plus, asistată de antrenorii care au predat aceste dansuri. Costul celui de al doilea modul este de 100 lei/persoană.
Modulul 3 (a treia lună): dans popular (3 şedinţe), kizomba (4 şedinţe) şi figuri noi de bachata (2 şedinţe). Costul celui de al doilea modul este de 100 lei/persoană. Dacă plătiţi abonamentul complet în primele două săptămîni din primul modul, costul abonamentului pe 3 luni va fi de 260 lei de persoană.