Deputatul Viorica Cherecheş, întâlnire cu sighetenii

0
418

Deputatul liberal de Maramureş, dr. Viorica Cherecheş, s-a aflat miercuri, 10 ianuarie 2018, la Sighetu Marmaţiei pentru “o întâlnire de suflet” cu sigheteni dragi.
Un om deosebit pe care l-a întâlnit după mulţi ani a fost şi inginerul fores­tier Gheorghe Iancu.
„De la soţul meu am învăţat să iubesc pădurea şi tot ce are legătură cu „aurul verde”. Preţuiesc oamenii care ocrotesc acest minunat dar al naturii şi fiecare întâlnire cu ei este o bucurie. L-am revăzut pe inginerul Gheor­ghe Iancu, un om special şi un bun colaborator al soţului meu, cel care timp de mulţi ani a coordonat Combinatul de Industrializare a Lemnului, unitate emblematică pentru Maramureşul istoric. Am depănat amintiri şi l-am asigurat de toată susţinerea mea în demersul lui de a menţine la timpul prezent tot ce înseamnă oameni care au contribuit la conservarea pădurilor Maramureşului”, a spus dr. Viorica Cherecheş.
Deputatul are încă de anul trecut, din luna octombrie, un cabinet parlamentar amenajat în municipiul din Maramureşul istoric, primul deschis în această zonă de judeţ, în această legislatură.
“Vin cu drag la Sighetu Marmaţiei ori de câte ori sunt invitată şi vin pentru a ajuta maramureşenii din această parte de judeţ. Gutâiul este doar un reper geografic şi nu trebuie să fie o barieră între maramureşeni. Uşa mea este mereu deschisă pentru oricine, atât cea de la cabinetul parlamentar, cât şi cea de la cabinetul medical”, a spus dr. Viorica Cherecheş.
Cabinetul parlamentar amenajat la Sighetu Marmaţiei se află la sediul PNL, din Piaţa Libertăţii, nr. 21. Întâlnirile cu cetăţenii se fac pe baza unei programări stabilite de comun acord, în urma discuţiilor de la biroul parlamentar.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.