La întâlnirea de la Cicârlău a Cenaclului „Vasile Lucaciu”, din 2 decembrie 2017, a participat şi profesoara Doina Molnar. S-a născut în Cicârlău, însă după terminarea facultăţii, s-a stabilit la Tarna Mare, judeţul Satu Mare, unde a fost profesoară de limba şi literatura română şi director de şcoală, iar acum este bunică şi … autoare de cărţi: „Tarna Mare, un sat din ţinutul Tisei Superioare” (2011, împreună cu fiul său, Dacian Ovidiu Molnar); „Tarna Mare, istorie, legendă, adevăr” (în colaborare, 2009), „Paşi prin biografii tărnărene” (2011), „Culegere de folclor de pe Valea Tarnei Mari” (2012), „Povestiri şi legende toponimice” (2014), „Athanasie Doroş, preotul greco-catolic: eroul unirii de la Tarna Mare” (2016).
În 2017, a ieşit de sub tipar volumul „Hostină oşenească cu mâncări bătrâneşti” (Editura Citadela, Satu Mare), prefaţată de profesoara Mihaela Grigorean (scrie în prefaţă că aluatul se frământă până când „picură apa din grindă”). Aflăm din glosarul volumului că hostină înseamnă petrecere.
Doina Molnar a adunat în acest volum o poveste a reţetelor culinare (fără precizări de grame sau cantităţi exacte), idei de mâncăruri şi sfaturi practice în bucătărie. Sunt reţete tradiţionale, care se învârt în jurul alimentelor de bază obţinute într-o gospodărie de la ţară: fasolea, cartofii, făina de mălai, varza murată, carnea de oaie, de vită, de porc, brânză şi lapte, dulceţurile făcute din fructele culese din ograda casei, dar şi hribe ori salate şi, nu în ultimul rând, pita. Autoarea a păstrat parfumul local prin limbajul arhaic, regional, preluat întocmai. Textul şi ilustraţiile color oferă o lectură … apetisantă.
Răsfoind volumul alcătuit de Doina Molnar, m-am oprit la „Tichineu cu lapte acru”. Tichineul (în Tarna Mare) este oala de lut în care se pune laptele la prins. Comentariu: „Această masă era hrănitoare şi răcoroasă şi o mâncau cu plăcere nu numai copiii, dar şi cei mari, mai ales când veneau de la lucrul câmpului obosiţi şi însetaţi, o porţie de lapte acru cu pită de mălai era tare bună”.
În forma de prezentare a reţetelor, printre rânduri, se ghiceşte atmosfera şi buna înţelegere în familia adunată în jurul sobei când se coceau plăcintele ori se frigeau pe plită roatele de corompei/cartofi. Sau: „Toată familia era pusă la treabă atunci când se făcea lecvarul, unii puneau prunele, alţii învârteau în căldare până era încheiată fierberea. Făcutul lecvarului era ca o sărbătoare a familiei”. Nu lipsesc nici informaţiile ajutătoare: guşile/boacele (adică sarmalele) cu păsat se pot face şi cu frunze de lobodă sau viţă-de-vie; bucăţile de carne din porcul tăiat vara (în lipsa frigiderelor) se păstrau în putină de lemn, intercalate cu straturi de sare, iar deasupra se punea o bucată de pânză, iar mai târziu, o bucată de hârtie peste care se presăra un strat de cenuşă, care alunga muştele şi alţi neaveniţi şi împiedica, împreună cu sarea, alterarea.
Alte sfaturi: pogăcelele se pot folosi şi după o săptămână; la reţeta aceasta (coaste de porc fripte), se mai poate adăuga şi caltaboş copt; pita de mălai stă la copt în cuptor două ceasuri; la această mâncare se mai poate adăuga şi o deresală (rântaş); separat se face o îngroşală etc.
Aş încheia cu îndemnul: „Uzaţi de toate, nu abuzaţi de nimic!”
Maria GÂRBE
