La 6 ianuarie, credincioşii ortodocşi prăznuiesc Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoare numită şi Epifania sau Dumnezeiasca Arătare. Praznicul reprezintă reactualizarea momentului în care Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos, la 30 de ani, vine la Iordan, se Botează cu Botezul Pocăinţei – a lui Ioan -, El Cel fără de păcat, asumând păcatele întregii omeniri, pe care le va răscumpăra prin scump sângele Său, pe Golgota.
Botezul Domnului Iisus Hristos a fost lucrarea Sfintei Treimi: Tatăl a mărturisit despre El. “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit (Mt. 3, 17; Mc. 1, 11; Lc. 3,22); Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumb peste El şi Fiul a primit Botezul lui Ioan.
Sărbătoarea Botezului Domnului se numeşte Epifania pentru că este momentul în care Hristos S-a arătat poporului, iar Teofanie, pentru că la Botezul Său S-au arătat şi celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi: Tatăl mărturisind că Hristos este Fiul Său veşnic şi Duhul, în chip de porumbel, adeverind cuvintele Tatălui. Aşadar, la Botezul Domnului S-a arătat Dumnezeu Cel în Treime. Precizăm că după cum întreaga Sfântă Treime a participat la crearea fiinţei omeneşti, trebuia ca Dumnezeul Treimic Să Se arate şi în momentul rezidirii omului prin botez.
Hristos fiind lipsit de păcat, nu avea de ce să fie botezat. Mântuitorul primeşte Botezul nu doar pentru a ne arăta smerenia Sa, ci şi pentru a ne vesti că El va lua asupra Lui păcatele lumii. El acceptă botezul pentru mântuirea noastră. Luând fire omenească, intră în apa Iordanului pentru a sfinţi natura şi pentru a ne descoperi că fiecare dintre noi trebuie să se boteze în numele Sfintei Treimi. Prin Botezul Său, Mântuitorul pregăteşte botezul creştin. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ceea ce s-a întâmplat cu paştele iudaic, se întâmplă şi cu Botezul. La Cina cea de Taină întâlnim şi paştele iudaic şi paştele nostru; Hristos a pus capăt celui dintâi şi i-a dat început celui de-al doilea. Şi acum, la râul Iordan, a împlinit botezul iudaic, dar în acelaşi timp a deschis uşile botezului Bisericii. “Înainte de a se pune început nou vieţii, trebuie să se pună capăt celei vechi”, spune Sfântul Vasile cel Mare. Dacă Botezul lui Ioan reprezintă începutul botezului, botezul lui Iisus reprezintă desăvârşirea botezului.
Sfântul Ioan Botezătorul, născut pe cale naturală, purta în el păcatul strămoşesc. Din acest motiv, atunci când Hristos vine să fie Botezat, el mărturiseşte: “Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?” (Matei 3, 14). Iar Mântuitorul îi răspunde: “Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15). De aici reiese că Hristos împlineşte dreptatea, adică voia Tatălui care doreşte ca prin Fiul Său noi să devenim fiii Săi. Sfântul Ioan Gură de Aur precizează că Mântuitorul nu i-a spus: “Că aşa este drept” ca şi când Botezul era o necesitate pentru El, ci “că aşa se cuvine”. Ceea ce a făcut mai târziu cu Petru, aceea a făcut şi cu Ioan atunci. Petru L-a oprit să-i spele picioarele; dar când a auzit pe Domnul spunându-i: “Ceea ce fac, tu nu ştii acum; vei şti mai târziu”, şi: “N-ai parte cu Mine”, Petru nu s-a mai împotrivit şi L-a lăsat să-i spele picioarele. Tot aşa şi Ioan Botezătorul, când L-a auzit pe Domnul spunându-i: “Lasă acum, că aşa se cuvine să plinim toată dreptatea”, îndată I s-a supus. Dacă din mândrie şi neascultare primii oameni au dorit să fie ca Dumnezeu, dar fără Dumnezeu, Noul Adam, Hristos, arată smerenie şi ascultare de planul lui Dumnezeu Tatăl privind mântuirea lumii.
