Cel mai des auzită întrebare în aceste zile a fost: cum ai petrecut sărbătorile? La clişeu cu aceeaşi monedă se răspunde. Adevărul este că ne-a interesat atmosfera creată în jurul acestui Mare Eveniment. Apoi cum s-a răsfrînt asupra stării de suflet. Fiecare am avut un fel aparte de a ne întîlni cu Naşterea cea Mare. Nu doresc a mă folosi de cuvinte care mă îndreptăţesc să formulez cîteva gînduri. Nu de specialist, că nu sînt. Din păcate, au rămas foarte puţini care se pricep la sărbători. Unii, i-am auzit, vorbesc în clişee pompoase. Mai mult pentru ei decît pentru cei ce vin. Nu doresc a scrie despre cîntece de petrecere în Seara de Crăciun. În acest an, televiziunile au fost mult mai aproape de firescul colindelor. În impecabile straie ale locurilor de unde veneau colindătorii, mulţi dintre cei care au apărut pe micul ecran şi-au luat menirea în serios. Mi se pare un semnal bun. Deoarece de aici încep să se propage falsurile, mîntuiala şi ridicolul. Maestrul Ion Bocşa ne-a dat o lecţie academică despre firesc. Ansamblul de Muzică Tradiţională „Icoane” este un model naţional. Am ascultat colinda românească care este de o frumuseţe tulburătoare, cu origini precreştine. Colinda pe scenă îşi trăieşte a doua viaţă. Uneori se poate întoarce la ferestrele gospodarilor. Bine ar fi! Apoi într-o sală mare din Târgu Mureş publicul s-a ridicat în picioare, ca la imnul ţării, cînd bărbaţii au colindat: „O, ce veste minunată!”
Ca unul care am purtat pînă spre tinereţe un anumit fel de ritual al Serii de Crăciun nu am cum să mă îndepărtez de acel firesc care mă ţinea orgolios în viaţa satului de atunci. De aceea, colindele Grupului Iza, adunate pe un compact disc, mi-au fost cea mai apropiată legănare dintru începuturi. Cînd nu ştiam că voi pleca spre caldarîmuri, trăiam în ordinea cea roditoare. Care sub ochii mei s-a dat de trei ori peste cap. Şi totuşi, mai bate pe la noi, prelins prin vreme, ceasul măreţ al sărbătorii care ne contura fiinţa în istoria aceea nescrisă în cărţi. Şi credeam că „Isus nu se arată, numa-n inimă curată”. Cuvintele trebuie să fie curate pentru a ne cîştiga de partea lor. Muzica potolită, să se vadă semnul Naşterii dincolo de viaţă şi de moarte. Cred că numai naşterea din nou din focul spiritului te face liber, dar legat de legea strămoşească. Mă tem de cuvintele de conjunctură. De aceea voi mărturisi că în aceste zile de sărbătoare m-am întîlnit cu inefabila biruinţă. Aici mă reazim pe harul începutului de interpretare a Ansamblului studenţesc „Nord” alcătuit din Laura Tătăran, Georgiana Câmpan, Andreea Ghiţiu, Gabriela Şimonca, Gabriela Filip, Iulia Borota şi Aurica Telcean (foto). Alături, dar foarte aproape universitara Delia Suiogan. Colinde venite din taină, din focul lacrimii interioare. M-a ţinut aproape, sub cupola binecuvîntată a bucuriei creştine şi concertul 
Ansamblului Naţional „Transilvania” susţinut la Catedrala Episcopală din Baia Mare. Cu un repertoriu care vine din tăcerile de veacuri ale acestui neam, Stejarul sub care adastă Corul bărbătesc din Finteuşu Mare, rămîne măreţ să lucească prin veac. Spre deosebire de alţii, eu continui să preţuiesc colindele lui Ştefan Hruşcă (foto). Ele înveşnicesc Sărbătoarea în fiecare an. Apoi repertoriul lui a fost preluat de la mic la mare. Ceea ce nu este puţin. Apoi am aflat o veste luminoasă: satul a rămas un univers al zorilor şi de Sărbătorile Crăciunului. Se retrage dar nu se predă. În viaţa care mi-a rămas trag nădejdea că voi întîlni fîntîni la răscruce de drum. Ştiu: cum a fost n-a mai fi iară, dar nici scufundarea acestor republici de lemn – care au fost satele noastre – nu o împărtăşesc. Prea am fost matcă a neamului românesc să cred într-o grăbită risipire. Puterea stă în noi! Bunătatea dintre oameni şi ocolirea urii pot însemna redeşteptarea în generaţiile care vin.
Cînd vrea să afle starea unui neam, ce mai face prin istorie, ce se cuibăreşte în fiinţa lui, pe ce coloană vertebrală se sprijină, se poate lămuri dacă este cuprins de duhul sărbătorii. Crăciunul din acest an ne-a plasat în zona încrederii în ziua de mîine. Aştept tinerii care să preia dulcea povară a vechimii. Or, cum frumos îmi spunea Nichita: „Draga mea antichitate dintr-un secol viitor”. După ce veţi termina de citit acest text, rogu-vă, răspundeţi-vă la întrebarea: cum mi-am petrecut sărbătorile? Ce mi-a plăcut din vastul şi tulburele repertoriu de Crăciun? De Anul Nou, binele se poate repeta, greşeala se poate îndrepta. La anul şi la mulţi ani!
