Miercuri, 20 decembrie 2017, am fost martori la un eveniment umanitar în Centrul de asistenţă medico-socială din Tg. Lăpuş. Fericirea este probabil enigma secolului XXI, fiecare dintre noi caută să fie fericit sau să-i facă pe alţii să fie fericiţi. Oamenii s-au străduit dintotdeauna să definească ce este fericirea sau ce ne face fericiţi. Din această căutare, putem avea de cîştigat.
Elevii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Tg. Lăpuş (director prof. Sorin Vatavului), instituţie de învăţămînt special, a pregătit daruri pentru asistaţii de la Centrul de asistenţă medico-socială. În primul rînd, cei 40 de copii şi elevi de la centrul lăpuşean, coordonaţi de profesorii lor, au susţinut un concert de colinde pentru bolnavi.
Prof. dr. Nicoleta Ionescu: “Profesorii şi elevii de la Centrul Şcolar le-au oferit un dar de Crăciun acestor bătrîni suferinzi sau singuri – un televizor cu plasmă, LCD. În luna noiembrie, am donat fructe şi legume la Centrul de asistenţă medico-socială. Bătrînii ne-au ascultat şi colindele cîntate de copii şi au primit Crăciunul în suflet, simţindu-se pentru un ceas ca acasă”.