Mi-a fost dat să întîlnesc un nevăzător cu un optimism încurajator şi mi-am adus aminte de o spusă a lui Borges: „N-am îngăduit orbirii să mă descurajeze”. Omul este Radu Sergiu Ruba, poet, prozator, eseist, traducător. S-a născut la Ardud, judeţul Satu Mare. La 11 ani, şi-a pierdut complet vederea. Şcoala o începe în satul Răteşti, continuînd-o pînă la bacalaureat la Institutul pentru Nevăzători din Cluj. A urmat studii de franceză şi engleză, la Universitatea Bucureşti. A lucrat ca profesor de franceză în sistemul preuniversitar, ca inspector în Ministerul Educaţiei, responsabil cu învăţămîntul pentru elevii şi studenţii deficienţi de vedere. A făcut parte timp de 25 de ani din conducerea Asociaţiei Nevăzătorilor. A deschis o unitate de producţie de carte audio şi o tipografie electronică Braille.
În 13 decembrie 2017, l-am întîlnit pe Radu Sergiu Ruba la Colegiul „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, invitat al profesoarei Delia Muntean, la prezentarea recentului său volum de poeme, într-o sală plină de elevi curioşi, cu întrebări isteţe. Aşa m-am convins că destinul lui Radu Sergiu Ruba stă sub semnul generos al unui învingător.
Romanul „O vară ce nu mai apune”, citit de cîţiva elevi din sală, a fost centrul discuţiilor. Este o închipuire fecundă, în prelungirea lumii trăite şi asumate pînă la 11 ani. Vorbeşte despre vara cînd i-a fost incendiată retina şi i s-a cristalizat pentru totdeauna în memorie cel din urmă rost de lume, de cosmos. O elevă îl întreabă pe Radu: „Dacă v-aţi căpăta vederea pentru o zi, cine aţi vrea să vi se arate în faţă?” Radu răspunde: „Soţia mea. Nu am văzut-o niciodată”. Cum apreciaţi frumuseţea unei femei? Răspuns: „Femeile mi le imaginez după chipurile din copilărie”. Cum faceţi faţă nopţii? „După auz, spune Radu, după sunetul din obstacole. Se numeşte ecolocaţie. Nevăzătorii se deplasează ca liliecii”.
Am aflat de la Radu cum Nicolae Iuga, coleg de cămin, l-a iniţiat în tainele filosofiei, prin metoda magnetofonului. Un altruism intelectual care-i face cinste profesorului maramureşean.
Radu a fost însoţit de fostul lui elev, Ioan Rus, acum patronul Hotelului „Diana” din Bistriţa, şi el nevăzător, un bun cunoscător al literaturii contemporane, poliglot, ştie engleza, franceza, spaniola, portugheza, maghiara. Poeta Nina Caba, nevăzătoare, a citit poemul „Mi-e dor de Nichita”. Era 13 decembrie, ziua morţii marelui poet.
În preajma Sărbătorilor, m-am întîlnit cu un învingător. Am închis ochii şi mi-am dat seama că Radu vede lumea mai bine ca mine. Se zice că nu există paradis în absenţa luminii. Nu întotdeauna! Radu Sergiu Ruba, un intelectual rafinat, are alături versul eminescian: „Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.”
