Gaz metan între Sighet şi Borşa!?

1
825

O întâlnire de lucru a avut loc la Consiliul Judeţean Maramureş, pe tema demarării procedurilor pentru construirea conductei de gaz metan între Sighetu Marmaţiei şi Borşa. Au participat: primarul oraşului Vişeu de Sus, Vasile Coman; primarul oraşului Borşa, Ion Sorin Timiş; primarul din Dragomireşti, Vasile Ţiplea; un reprezentant al Primăriei Sălişte şi primarii din comunele Ocna-Şugatag (Mihai Iva­szuk), Strâmtura (Ioan Pase­re), Bârsana (Teodor Ştefanca), Vişeu de Jos (Găvrilă Şimon), Bogdan Vodă (Anuţa Bizău), dar şi viceprimarul comunei Moisei, Grigore Tomoiagă.
În anul 1998, TRANSGAZ Mediaş a elaborat studiul de soluţie privind alimentarea localităţilor din zona Maramureşului istoric, studiu reactualizat în 2006. În anul 2005, a fost finalizată şi pusă în funcţiune conducta de transport gaze naturale DN 400 Apa – Negreşti-Oaş – Sighetu Marmaţiei. Până în prezent, în judeţul Maramureş s-a racordat la această conductă municipiul Sighetu Marmaţiei, iar comunele Remeţi şi Săpânţa au solicitat, în 2017, acord de acces la SNT, conform legislaţiei în vigoare (HG 1043/2004). Una dintre variantele studiului de soluţie prevede extinderea conductei Apa – Sighetu Marmaţiei, de la Sighetu Marmaţiei până în zona oraşului Borşa, urmând cursul văii Izei. În această variantă, este necesară realizarea unei conducte de transport gaze naturale DN250 x 40 bar, în lungime de 113 km, de la Sarasău, punctul de cuplare în conducta DN400 x 40 bar Apa – Sighetu Marmaţiei, până în zona oraşului Borşa. S-a avut în vedere amplasarea unor staţii de reglare măsurare predare gaze în Vadu Izei, Ocna-Şugatag, Bârsana, Strâmtura, Rozavlea, Bogdan Vodă, Dragomireşti, Săliştea de Sus, Săcel, Vişeu de Sus, Moisei şi Borşa. Din aceste staţii de reglare se pot alimenta şi alte localităţi învecinate.
Va urma înfiinţarea unei/unor asociaţii de dezvoltare intercomunitare (ADI), întocmirea unui studiu de fezabilitate (de către o firmă autorizată ANRE), avizarea la ANRE şi depunerea la Ministerul Energiei, pentru aprobarea concesionării sistemului de distribuţie. Concesionarii sistemului de distribuţie vor solicita Transgaz acordul de acces la SNT, conform legii energiei 123/2002 şi HG 1043/2004. În funcţie de rezultatele studiului de fezabilitate, elaborat la solicitarea autorităţilor locale, Transgaz va analiza oportunitatea includerii în strategia de dezvoltare a investiţiilor necesare extinderii SNT.
Preşedintele CJ Maramureş, Gabriel Zetea, a purtat discuţii şi cu ministrul Economiei, maramureşeanul Gheorghe Şimon, legate de extinderea conductei de gaz de la Sighetu Marmaţiei până la Borşa. (A.B.M.)

1 COMENTARIU

  1. Niciuna din cele 5 localități maramureșene de pe traseul magistralei de gaz Negrești-Oaș -Sighet nu s-a racordat la rețea din cauza costurilor mari ce ar reveni abonaților casnici .Or fi mai bogați cei de pe traseul Sighet- Borșa sau e gargară electorală?Oricum, e păcat să ai gazul la poartă și să nu te branșezi la conductă.Pădurile nu se mai îmburdă pe case, iar lemnul de foc a devenit un lux!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.