Acum aproape o sută de ani, începând cu anul 1918, numeroase naţiuni din centrul şi estul Europei au renăscut, dezvoltându-şi o viaţă nouă, ca parte a civilizaţiei democratice moderne, europene. Europa va cunoaşte din nou transformări profunde care o vor marca până astăzi, una fiind dispariţia imperiilor. Acestea erau realităţi politice şi militare care în sensul lor vechi simbolizau dreptul de cucerire şi stăpânire a mai multor popoare şi teritorii, cu resursele lor umane şi naturale, pentru a le folosi în beneficiul şi în exclusivitatea unui grup restrâns de stăpânitori.
Astfel, după 1918, în urma primului război mondial şi a noii conştiinţe şi a noilor valori europene şi internaţionale, se vor desfiinţa imperiile german, habsburgic în ultima sa formă (austro-ungar), ţarist sau rus şi imperiul otoman-turc, ca realităţi multinaţionale europene.
Pe parcursul anului 1918, au fost numeroase manifestări de a sprijini lupta popoarelor din aceste imperii pentru libertate şi formarea de state naţionale având ca reper „Cele 14 puncte” ale preşedintelui W. Wilson, din 8 ianuarie 1918, ca o primă expunere publică şi oficială a acestei noi concepţii ce justifică intrarea S.U.A. în război împotriva Puterilor Centrale, a Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei şi Turciei. Programul recunoştea dreptul popoarelor la libertate, mergând de la autonomie până la autodeterminare, concept care evoluează pe parcursul anului 1918, consacrându-se cel de autodeterminare.
De cea mai mare importanţă au fost însă şi manifestările de voinţă ale popoarelor subjugate, a cehilor, slovacilor, polonezilor, croaţilor, slovenilor, românilor, ale popoarelor baltice şi ale liderilor lor (precum Th. Masaryk, E. Beneş, N. Titulescu, Vasile Lucaciu), care au ridicat în faţa opiniei publice internaţionale şi a liderilor Statelor Antantei, Franţei, Angliei, Italiei şi SUA dorinţa de libertate şi autodeterminare în state naţionale.
„Congresul naţionalităţilor subjugate din monarhia austro-ungară”, început în 8 aprilie 1918 la Roma, desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor Antantei şi presei internaţionale, ca şi alte conferinţe şi misiuni naţionale, apoi constituirea şi activitatea consiliilor naţionale şi a unităţilor de voluntari cehi, sloveni, sârbi, români, polonezi care vor lupta de partea Antantei, toate vor avea o influenţă deosebită pentru acceptare noii concepţii. În final, în vara anului 1918, liderii Antantei renunţă să mai ia în considerare păstrarea imperiilor şi mai ales a celui austro-ungar, chiar reformulat ca federaţie sau altă variantă, şi acceptă desfiinţarea lui şi formarea de state naţionale sau întregirea lor, ca un nou concept care să dea o nouă perspectivă Europei.
Prevestind şi grăbind destrămarea şi desfiinţarea imperiului austro-ungar, popoarele stăpânite şi liderii lor declanşează manifestări decisive pentru viitorul lor liber, care durează din octombrie până la 1 decembrie 1918. Astfel, cehii, la Praga, proclamă în 25 octombrie 1918 formarea Republicii Cehe, ca în 30 octombrie 1918 să se adune cu slovacii, formând Republica Cehoslovacia. Parlamentele Croaţiei, Sloveniei şi Dalmaţiei au proclamat în primă fază independenţa faţă de Austro-Ungaria, în 29 octombrie 1918, ca în 19 noiembrie să o proclame Consiliul Naţional Iugoslav ce le reprezenta, ca la 1 decembrie 1918 să se proclame uniunea lor cu Regatul Sârb, formând un stat unic, Iugoslavia. Polonezii, sub conducerea Comitetului Naţional Polonez, declară separarea teritoriilor poloneze şi proclamă independenţa şi formarea Republicii Polonia în 7/9 noiembrie 1918.
Şi pentru români şi pentru România, anul 1918 a adus împliniri naţionale. În 27 martie 1918, proclamarea unirii Basarabiei de către Sfatul Ţării cu Regatul României şi continuă cu desprinderea de habsburgi în 18 octombrie 1918 şi unirea Bucovinei din 15/28 noiembrie 1918.
După citirea în parlamentul ungar de către Al. Vaida Voievod, în numele P.N.R., a Declaraţiei de separare şi autodeterminare faţă de monarhia habsburgică şi Ungaria, românii se organizează şi încep demersurile pentru unire într-un stat naţional. Acest proces se finalizează la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, în cadrul Marii Adunări de Unire. Prin votul celor 1.228 de reprezentanţi ai românilor, se proclamă unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Sătmarului, Ugocea şi Maramureşul la Regatul România. Încheindu-se acest act de unire pentru români şi România, ziua de 1 decembrie a devenit o zi simbol, fiind considerată şi proclamată zi naţională.
Finalul de istorie a fost, după înfrângerea şi capitularea Puterilor Centrale, abdicarea în 9 noiembrie 1918 a împăratului german Wilhelm de Hohenzollern şi proclamarea Republicii Germane, urmat de abdicarea în 11 noiembrie 1918 a împăratului habsburg Carol I şi proclamarea în 12 noiembrie a Republicii Austria. La câteva zile, în 16 noiembrie 1918, noii lideri unguri rup legăturile cu imperialii şi Austria şi renunţă la coroană, proclamând Republica Ungaria.
Aceste uriaşe evenimente au transformat decisiv Europa, dându-i o nouă configuraţie, aşezată în principal pe state etnic naţionale. Acestea au fost consemnate în Tratatul de la Versailles din 1919 şi tratatele cu Austria de la Saint Germain din 1919, cu Ungaria de la Trianon 1920, cu Bulgaria de la Neuilly sur Sein din 1919 şi cu Turcia la Sevres din 1920. Au fost însă şi numeroase încercări de schimbare a tratatelor, de revizuire, chiar prin război, ce a dus la al II-lea război mondial. Statele naţionale europene au rezistat, cu toate că unele au fost afectate de presiunile URSS de modificare a graniţelor şi de comunizare.
Transformările europene au avut efecte şi în celelalte continente, unde populaţiile stăpânite sub forma unor colonii reuşesc, în anii următori, să-şi proclame libertatea în cadrul unor republici.
Solidaritatea şi încrederea într-un concept al Europei bazat pe popoare libere şi state naţionale, cu sisteme democratice moderne, rămâne un fapt viabil, putându-se dezvolta o uniune europeană ca un factor de cultură şi civilizaţie superioară. Se poate afirma că Europa poate fi mândră de ceea ce s-a realizat în urmă cu 99 de ani şi că aniversarea a 100 de ani, Centenarul din 2018, trebuie sărbătorită împreună.
Prof. Dan V. ACHIM, Baia Mare
