Recenta călătorie de documentare la Cernăuţi care a fost determinată de Ziua Naţională a României mi-a trezit din nou pofta de cunoaştere a realităţii la faţa locului. Niciodată nu am uitat de românii din Bucovina de Nord, care mi se par mai ocoliţi de curiozitatea gazetelor, dar şi a oamenilor politici. Cei din Basarabia trăiesc într-un stat, sper, efemer, pe cînd bucovinenii îşi duc viaţa în componenţa unui stat străin. Cum spunea episcopul Sucevei, Damaschin, unora nu le ajunge pămîntul dat de Dumnezeu şi rîvnesc la teritoriile altora. Aşa a ajuns Bucovina de Nord, dar mai ales Ţinutul Herţa mînuite de triştii păpuşari ai istoriei. Firea omului este aşa construită ca să nu renunţe la ce este al lui. Aşa că nu avem cum uita de Cernăuţi. Oraş splendid care ne aminteşte de începuturile lui Mihai Eminescu, dar şi de privilegiul domnitorului Moldovei Alexandru cel Bun acordat negustorilor din Lemberg în care este amintit oraşul de pe Prut. Într-o carte, stîrnită de profesorul Marin Mincu, Dorin Popescu aduce în prim-plan destinul zbuciumat al conaţionalilor din Bucovina septentrională. Există două realităţi observate de mine. Un limbaj al realităţii diplomatice care are rolul de a armoniza orice descumpănire şi limbajul direct, sincer, al întîmplărilor mai mult sau mai puţin ştiute. Curentul deznaţionalizării românilor din afara graniţelor este o realitate crudă. Arătăm cu degetul spre acei politicieni care nu vor să respecte dreptul etnicilor români (dar şi al altora) la identitate mitică. Iată ce ne spune autorul nostru: „Oricît aţi vrea să găsiţi pe Eminescu, Blaga, Bacovia, Nichita Stănescu, Mihai Sadoveanu ori Rebreanu pe pereţii cabinetelor de literatură română ai şcolilor româneşti din regiunea Cernăuţi, ochii copiilor nu vor putea vedea portretele scriitorilor români dăruite de Guvernul României în urmă cu cîţiva ani.”
Mi se mai spune că sutele de mii de cărţi, donate bibliotecilor româneşti din zonă de către românii din Ţară nu au ajuns la cititor pentru că sînt „marfă prohibită la Cernăuţi”. Nu poţi rămîne nepăsător să auzi că, în Ţinutul Herţa, în biblioteci, 90% din fondul bibliografic este carte ucraineană. La Hliboca bustul poetului naţional a fost decapitat (13 spre 14 iunie 2013) în preajma dezvelirii lui. Am văzut fotografia cu domnul Nicolae Şpacă, vicepreşedinte al Societăţii „Mihai Eminescu” la Secţia Raională de Poliţie cu capul statuii găsit într-o baltă din comuna Dimca. Ceea ce l-a făcut pe Dorin Popescu să scrie: „soarta lui Eminescu la Cernăuţi trădează drama românului exemplar”. Nici Ştefan cel Mare, al doilea mare român al micii galaxii în care bucovinenii cred, nu are o soartă mai bună. Aflu scris: „Nu veţi găsi o statuie a acestuia în toată regiunea, un monument, o efigie, nume pe o placă, o stradă, un nume de şcoală, o urmă publică”. Să nu-şi uite istoria, românii se întîlnesc la stejarul lui Ştefan cel Mare din Codrii Cosminului. Unde Ştefan i-a învins pe poloni. Se spune că voievodul a pus prizonierii polonezi să are şi să semene ghindă în locul copacilor doborîţi de oştenii moldoveni în timpul luptei. Comentatorii fenomenului cultural bucovinean nu sînt sceptici pînă la rătăcire că urmele româneşti la Cernăuţi au dispărut. Au energia suficientă pentru a rezista împotriva anulării identităţii. Scriitorul Ştefan Hostiuc, directorul publicaţiei „Mesager bucovinean” este un vîrf de lance pentru ca Bucovina să fie reîntregită cultural. El trage clopotele pentru a vesti că pe frontispiciul catedralei ortodoxe, cu o vechime de un secol şi jumătate, s-a înlăturat la restaurare în limba română: „Unul în trei ipostasuri – Dumnezeu” Strigă prin scrisul său cum li se fură românilor simbolurile cum li se profanează monumentele. Cum ziceam, m-am aflat recent la Cernăuţi. Cu un grup de scriitori bucovineni am vrut să revăd Casa lui Aron Pumnul cea în care a stat şi Eminescu. Este una dintre urmele adînci ale culturii române la Cernăuţi. Un lacăt mare, ne-a oprit să intrăm în curte. Dramatică situaţie! De necaz mă opresc aici. Ştiu că poezia lui Eminescu dăinuie. Adevărul învinge în ciuda timpurilor tumultuoase, neprielnice.
