Titlul cărţii „Rosturi şi rostiri” (Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016) semnată de Teodor Ardelean este aşezat sub ocrotirea a două concepte dragi lui Constantin Noica. Dacă la Noica aceste cuvinte au căpătat o neaşteptată înzestrare filosofică, autorul nostru le îmbină cu verbul dăruit al istoriei răsfrînt în cotidian. Aşa evenimente consemnate în mai bine de trei ani primesc semnificaţii profunde, dar mai ales rostul vieţii lor în destinul nostru naţional. Cînd începi să priveşti cerul cu mare atenţie şi cu harul vizionarului, ţi se arată tot felul de stele noi pe care nu le vezi în stare de repaus. În acest fel, Teodor Ardelean îşi află bine rostul căutării, în lumea asta lucrurile temeinice au un rost, dar ele pot rămîne atipice dacă nu le dai viaţă. Adică nu le rosteşti. Această dulce povară şi-a asumat-o autorul nostru. Care îşi declară în scris formaţia sa elevat spirituală, gîndirea şi cultura suplă a rostirii. Rostirea lui Teodor Ardelean se întrupează într-un discurs eseistic captivant prin formă şi incitant prin subiect. Autorul ne propune subiecte mai puţin la îndemîna oricui pornind de la convingerea că „nu poţi rosti decît ceva întemeiat”. Tocmai întemeierea gîndului este acordul autorului cu cititorul fiind îndemnat, parcă, de crezul lui Maiorescu: „Să fim naţionali, cu faţa spre universalitate”. Teodor Ardelean ne apropie de întîmplări esenţiale din istoria poporului român, aflînd şi cuvenita cheie de deschidere a lor spre lume. Avînd şansa călătoriei, a putut vedea la faţa locului cum ajung ideile din ţară pînă departe. La românii plecaţi în zările Europei şi ale lumii. Are şi vocaţie de întemeietor. Nu numai a instituţiei care o păstoreşte, ci şi acele biblioteci înfipte în inima unor culturi orgolioase. Ceva între haiducie şi aurul darului scris. Cu rostul de a împlini dorinţe culturale ale unor români de departe. Cele 156 de tablete (cred că am numărat bine) au avut tot atîtea oglinzi în care ne putem vedea sufletul doritor de cunoaştere. Ca o inspirată însuşire a lor seamănă atît cu oglinzile concave, cît şi cu cele convexe.
Conducînd o instituţie în care se întretaie mari drumuri culturale active din Baia Mare, dar şi din Maramureş, dar şi din România şi de mai departe, Teodor Ardelean este un fericit al scrisului. Nu duce dorul subiectelor cu vector inedit. Cu har ni le dăruieşte într-o haină literară cuceritoare. Domeniile abordate sînt dintre cele mai felurite. Cu o documentare minuţioasă şi cu interpretări personale. Fiecare pagină la care ajungi este un magnet pentru lectură. Pentru Teodor Ardelean nu există subiecte majore sau minore. Sînt subiecte despre care scrie cu patima care a descoperit evenimentul. Fie că scrie despre sărbătoarea Academiei Române, fie despre Perţa-Cuza, fiecare tabletă are zvîcnirea ei de noutate. Cum spuneam, fiecare text are propria lui oglindă. Bine lustruită în care ne putem regăsi. Scrie despre domnitorii români şi Armata Română, despre savantul Mihai Pop, despre satele româneşti din dreapta Tisei, despre Codicele de la Ieud ori despre Yvette Cauchios, savanta din Bîrsana. Nu se dă în lături să scrie despre sportul maramureşean ori despre cetatea în care trăieşte: Baia Mare. Teodor Ardelean este un om cu idei rezultate dintr-o temeinică învăţătură. Idei care le apără orgolios cu numele propriu trezind chiar invidia unora. De pildă, ideea lansării municipiului Baia Mare în competiţia pentru obţinerea statutului de capitală europeană a culturii a înflorit în mintea lui. Cartea este un rezervor de subiecte provocatoare. Mărturisesc că m-au convins. Este o carte despre rosturi şi rostiri întru adunarea laolaltă a spiritului românesc oriunde s-ar afla. Volumul începe şi se sfîrşeşte cu două idei atît de necesare în această vreme: nevoia de înţelepciune şi purtătorii de făclie în nopţile istoriei. Noica era un fanatic al culturii minţii. Nu putem părăsi această lume fără să ştii de unde vii, în ce lume trăieşti şi ce porţi se deschid spre ziua de mîine. Prin rost şi rostire ne putem mîntui prin cultură. Vorba lui Noica: dacă nu citeşti vei rămîne un măr sălbatic! Rostirea lui Teodor Ardelean sugerează cum România poate fi o naţiune bine întocmită. Numai că ne punem la lucru în lumina ei. Unii chiar o fac. O carte de sărbători.
