Guvernul a decis să mărească salariul minim pe economie la 1.900 lei pe lună – s-a dublat în trei ani, cel mai mare salt fiind ultimul, de la 1.450. Guvernanţii actuali folosesc fără ezitare această politică uşor de realizat printr-un act administrativ. În ultimii ani, toate guvernele au mărit salariile minime şi toată lumea a fost de acord că este o soluţie bună pentru a le apropia de cele din Occident. Efectul pozitiv este însoţit de efecte negative, pe care trebuie să le acceptăm de asemenea!
La saltul de 200 de lei din primăvară, economia n-a reacţionat, însă creşterea de 450 de lei, cuplată cu dublarea salariilor bugetare, s-ar putea să o afecteze vizibil, dar coaliţia de la guvernare îşi asumă această măsură cu caracter social.
Resursele ţării sînt limitate, aşa că statul forţează creşterea celor mai mici salarii, trecînd peste negocierea colectivă. Schema de repartizare a resurselor limitate este o forţare evidentă a relaţiilor de muncă, însă se practică peste tot în lume şi nu de ieri, ci de peste o sută de ani, începînd cu SUA şi Anglia, cele mai liberale democraţii din lume. În multe ţări, salariul minim se stabileşte pe grupe de profesii şi pe ramuri industriale, dar noi încă n-am ajuns pînă acolo. Prin decizie politică, unii primesc mai mult şi alţii mai puţin, avînd în vedere că resursele nu cresc de pe o zi pe alta. Interesul social devine cel mai important în echilibrarea beneficiilor. Milioane de salariaţi români îşi vor creşte cu puţin nivelul de trai prin această intervenţie administrativă ce are şi alte scopuri.
Care vor fi efectele negative ale acestei măsuri guvernamentale forţate? Moneda naţională se va devaloriza în ritm mai accelerat. Dacă la introducerea leului nou (RON), în 2005, cu un leu puteai cumpăra 1 kg de mere, în 2017 primeşti 0,3 kg. Între timp, au crescut salariile şi preţurile s-au reaşezat, administratorii firmelor au mărit productivitatea şi au redus numărul de salariaţi – iar în zonele economice cu mare concurenţă, preţurile au stagnat sau chiar au scăzut. Probabil aşa vor face şi de acum înainte, vor găsi soluţii. La baza politicilor economice, fiscale şi monetare nu stau calcule precise, nici un economist nu poate să ştie cum va evolua un sistem atît de complex cum este o ţară. Depindem de zece ani şi de economia Uniunii Europene, ceea ce introduce alte variabile. Concurenţa a devenit mai mare pe piaţa internă, în care intră produse similare.
Cu toţii sîntem de acord că nivelul de trai al românilor este scăzut, deci salariile şi pensiile trebuie să crească. Există însă un preţ de plătit, este nevoie de o mai bună organizare a muncii, eficienţă sporită prin mecanizare şi folosirea timpului de lucru la maximum. Între angajatori şi angajaţi, apar conflicte privind împărţirea veniturilor, deci trebuie găsite soluţii pentru a egaliza veniturile cu cheltuielile, trebuie depistate rezerve, în unele firme vor fi concedieri şi va creşte norma de lucru pentru salariaţii rămaşi. Unii vor investi în noi tehnologii, vor forţa productivitatea, vor reorganiza munca, vor creşte preţul produselor şi serviciilor, dacă piaţa liberă va permite. Acest efort de reorganizare mai inteligentă şi mai eficientă presupune riscuri, niciodată nu poţi să ştii dacă firma se va menţine stabilă, ori se va dezechilibra şi va intra în insolvenţă. Presiune mare resimt firmele mici, acestea de regulă n-au flux tehnologic şi producţia se bazează pe muncă manuală, dar soluţiile pot veni în interesul comun din colaborarea între administratorul firmei şi salariaţi. Unii cedează tentaţiei de a face evaziune fiscală şi muncă la negru, profitînd de slăbiciunile fiscului şi riscă de acum închisoarea.
Salariul minim pe economie de 1.900 de lei vine la pachet cu efecte negative, pe care managerii şi firmele serioase le vor depăşi.
