În Cartierul Ponorâta, comuna Coroieni • Peste 450 de romi beneficiază de noi facilităţi

0
707
Elevi şi cadre didactice la Ponorîta
Elevi şi cadre didactice la Ponorîta

Sîmbătă, 25 noiembrie 2017, cînd am descins în cartierul Ponorîta, comuna Coroieni, locuit în exclusivitate de cetăţeni de etnie romă, ningea cu fulgi mărunţi şi deşi. Aici, Primăria comunei Coroieni a contribuit cu forţă de muncă, pentru săparea unor puţuri şi pentru conectarea modulului la apă, respectiv racordarea la energie electrică. O persoană din rîndul comunităţii este implicată în organizarea programului de funcţionare a băii comune, dotată şi cu maşini de spălat şi pentru a asigura mentenanţa şi curăţenia modulelor. Copiii care trăiesc în cartier încep şcoala cu un handicap social şi educaţional uriaş. Părinţii lor au doar un vocabular de bază (peste 90% dintre ei sunt analfabeţi) şi nu au nici un fel de abilităţi sau vreo idee despre ce înseamnă educarea propriilor copii. Pentru că acasă nimeni nu le citeşte o poveste sau nu îi învaţă culorile, aceşti copii încep să pronunţe cuvinte disparate abia la vîrsta de 5-6 ani şi formulează propoziţii după vîrsta de 7 ani – în lipsa unor programe de sprijin adecvate. De la vîrste mici, cei mai mulţi copii romi săraci nu reuşesc niciodată să recupereze decalajul faţă de colegii lor, prin urmare abandonează şcoala, mai ales după ce trec în ciclul gimnazial (clasa a V-a). Ca adulţi, au şanse minime să obţină un loc de muncă şi prezintă un risc major de a deveni, fie dependenţi pe viaţă de ajutorul social, fie delincvenţi. Programul “Fiecare Copil în Grădiniţă“, lansat de Ovidiu Ro şi Ministerul Educaţiei în septembrie 2010, a condus la o creştere spectaculoasă a numărului copiilor săraci înscrişi şi care merg regulat la grădiniţă. Obiectivul pe termen lung al Asociaţiei “Ovidiu Ro” este de a transforma educaţia timpurie în politică publică, pentru că o forţă de muncă educată este vitală pentru viitorul economic al României. Nadia Găvrilă de la Asociaţia “Ovidiu Ro” din Bucureşti împreună cu cîteva cadre didactice de la Şcoala din Ponorîta au vizitat şi au ales 20 de familii de romi, părinţi ai elevilor care îşi trimit copiii la şcoală şi care s-au implicat în activităţile propuse de aceasta, activităţi care au avut loc la Staţiunea “Straja” de pe Valea Jiului. Au fost emise tichetele valorice susţinute de Primăria comunei Coroieni în programul “Fiecare copil în grădiniţă” şi astfel Nadia Gavrilă finanţează cu tichete valorice (50 lei pe copil) pentru elevii care nu au lipsit mai mult de 3 zile pe lună. Anual, de Crăciun (şi-n acest an 2017), aceasta trimite cadouri substanţiale pentru toţi elevii şi preşcolarii înscrişi la şcoală. Şi mai mult decît atît, nu peste multă vreme, lîngă această şcoală, se vor finaliza lucrările de construcţie a noii Biserici penticostale pentru romii de aici. Sprijinul eficient a venit din partea Bisericii penticostale din satul Vălenii Lăpuşului, comuna Coroieni, acţiune în care s-a implicat ing. Marius Alexa, fiu al locului. Fondurile băneşti au fost asigurate din străinătate. Apoi, cu Proiectul “Educaţia alternativă la sărăcie”, care îşi propune să intervină în comunitatea romă din Ponorîta, comuna Coroieni, unde a fost creat un Centru de incluziune socială, care oferă servicii integrate către copiii şi tinerii aflaţi în situaţie de risc. Scopul activităţilor desfăşurate în Centru îl reprezintă creşterea gradului de acces la educaţie formală, non-formală, bunăstare, sănătate şi ocupare. Încă de la finalizarea Centrului de incluziune socială, acesta este plin cu copii care au un spaţiu al lor, unde merg, nu doar pentru a învăţa, ci şi pentru că ştiu că acel spaţiu le aparţine şi că este construit special pentru ca ei să aibă o viaţă cît mai apropiată de ceilalţi copii. De la începutul acestui proiect, copiii au ajuns să umple sala de clasă, participarea la ore fiind de 90%. Pînă în acest moment, s-au oferit servicii de tip ”Şcoală după Şcoală” pentru 80 de copii din clasele 0-IV. Cei 5 educatori au constituit 6 grupe cu care lucrează astfel: 3 grupe dimineaţa şi 3 grupe după-masă. Activităţile sunt organizate în centrul de zi şi centrul de informare şi consiliere. Pentru fiecare dintre cei 80 de copii s-a întocmit un dosar personal. Au fost asigurate 80 de pachete cu produse de îngrijire personală inscripţionate cu numele fiecărui copil. Este plăcut să-i vezi acum spălîndu-se pe mîini cînd se pregătesc pentru masă. Dintr-un grup ţintă de 50 tineri de etnie romă au fost recrutaţi şi consiliaţi 20, din care 12 fete. De asemenea, au fost recrutaţi şi consiliaţi membri din 7 familii rome (din grupul ţintă de 35). Au fost finalizate 80 de anchete sociale pentru copii din Centrul de zi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.