Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, în PTF Halmeu şi la frontiera verde, peste 5.530 pachete cu ţigări de contrabandă.
• Sîmbătă, 25 noiembrie, în jurul orei 20, în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, s-au prezentat, pentru a intra în ţară, doi cetăţeni, unul cu dublă cetăţenie ucraineano-maghiară iar celălalt maghiară, cu vârste de 18, respectiv 60 de ani, conducând fiecare câte un autoturism marca Volkswagen Passat, ambele înmatriculate în Ungaria.
Existând suspiciuni că aceştia ar putea transporta ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat controale amănunţite asupra autoturismelor. Astfel, au fost descoperite, ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în spaţii special amenajate în caroseria autoturismelor, 620 pachete cu ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.
Ţigările, în valoare de 2.800 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferii au fost sancţionaţi contravenţional fiecare, cu amendă în valoare de 5.000 lei.
Totodată, autoturismele Volkswagen Passat au fost reţinute de către autorităţile vamale având în vedere că aveau spaţii special amenajat pentru transportul ţigărilor, iar împotriva cetăţeanului ucrainean s-a luat măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani.
• Poliţiştii de frontieră din Valea Vişeului, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control, au descoperit abandonate în apropierea frontierei de stat, mai multe baxuri cu ţigări.
Coletele au fost transportate la sediul poliţiei de frontieră, unde, în urma inventarierii, s-a constatat că acestea conţin 4.910 pachete cu ţigări, de diferite mărci, în valoare de 55.000 lei. Ţigările au fost confiscate şi în continuare se fac verificări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
Două familii irakiene oprite la frontieră
Poliţiştii de frontieră din Valea lui Mihai au observat mai multe persoane care se îndreptau, pe jos, spre teritoriul statului vecin.
Poliţiştii de frontieră au intervenit cu operativitate, iar grupul de 7 persoane, format din doi bărbaţi, două femei şi trei minori, a fost oprit în apropierea graniţei şi dus la sediul sectorului pentru cercetări. Din primele verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că este vorba despre două familii de cetăţeni irakieni, formate din patru adulţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 28 de ani şi trei minori, cu vârste între 4 ani şi 14 de ani. La cercetări s-a constatat că cei în cauză sunt solicitanţi de azil în ţara noastră.
Poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.