Judeţul Maramureş a fost prezent la Târgul de Turism al României – ediţia de toamnă, 16-19 noiembrie 2017 – cu un stand spectaculos, colorat, interactiv, ritmat, care a atras numeroşi vizitatori fascinaţi de atelierele de meşteşuguri populare animate de Maria Zapca şi Daniel Leş (momente de neuitat), de momentele folclorice ale Ansamblului folcloric Transilvania, de vocile superbe ale soliştilor Paul Ananie şi Carmen Şteţco, acompaniaţi de Dumitru Dobrican, Sorin Rad şi Teofil Rad. Publicul s-a încins în horă, iar participanţii au jucat şi au degustat bucatele şi băuturi maramureşene.
Vizitatorii s-au interesat de petrecerea sărbătorilor de iarnă, de traseul mocăniţei pe Valea Vaserului, de ofertele de Revelion, cele mai căutate locaţii fiind cele cu specific tradiţional. Interesul turiştilor a fost stîrnit şi de premierea celor două destinaţii europene de excelenţă, Ţara Chioarului şi Sighetu Marmaţiei, în cadrul concursului Eden.
La reuşită şi-au adus contribuţia şi reprezentanţii Centrelor Naţionale de Informare Turistică: Anca Sava şi Andreea Mihali din Borşa, Petru Măran din Sighetu Marmaţiei, Ioana Măran din Onceşti, Octavian Bodea şi Ionuţ Măgurean din Seini şi Karin Lachner din Baia Sprie. (A.B.M.)