În fiecare an, între 25 noiembrie şi 10 decembrie, la nivel mondial, are loc Campania celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii. Începând cu anul 2006, mai multe instituţii şi organizaţii din Baia Mare (SPAS Baia Mare, AFIV Artemis, Femina XXI, Asociaţia şi Federaţia YMCA, IŞJ Maramureş, IPJ Maramureş, Biblioteca „Petre Dulfu” Baia Mare) marchează această campanie prin acţiuni de sensibilizare a comunităţii locale.
Spicuim din calendarul Campaniei celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii.
CONCURSUL DE CREAŢIE LITERARĂ ŞI ARTISTICĂ PENTRU LICEENI ŞI STUDENŢI ”FLORI DE GÂND … ÎMPOTRIVA VIOLENŢEI” – ediţia a XII-a.
Concursul cuprinde 5 secţiuni: poezie, proză, fotografie, clip video, pictură/ desen. Se desfăşoară la nivelul unităţilor de învăţământ liceal şi universitar din Baia Mare şi are ca scop sensibilizarea tinerilor şi a cadrelor didactice cu privire la fenomenul violenţei, implicarea lor într-o acţiune-concurs care promovează non-violenţa şi încurajează luarea de atitudine împotriva violenţei, într-un mod creativ, dar şi sensibilizarea opiniei publice, prin publicarea şi expunerea creaţiilor tinerilor. Lucrările vor fi jurizate de reprezentanţi ai instituţiilor mai sus menţionate, iar premierea va avea loc în 12 decembrie 2017, ora 14, la Biblioteca judeţeană „Petre Dulfu”, într-un cadru festiv, cu prezentarea / expunerea lucrărilor câştigătoare. Data limită de trimitere a lucrărilor: 4 decembrie 2017.
27 noiembrie 2017, Piaţa Libertăţii din Baia Mare, orele 17-18: SEARĂ DE VEGHE – CEAIUL ANTIVIOLENŢĂ
Această acţiune stradală comemorativă de sensibilizare a opiniei publice şi activism împotriva violenţei va marca Ziua Internaţională împotriva Violenţei asupra Femeii şi începerea Campaniei Cele 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii. Acţiunea va cuprinde: expoziţia „Martorelor tăcute”, care ”spun” povestea femeilor care au murit în urma violenţei, în Maramureş, în ultimul an. Prezentarea de date statistice privind incidenţa cazurilor de violenţă finalizate prin decesul victimei. Aprinderea de candele şi lansarea de lampioane în memoria acestor femei. Ceaiul antiviolenţă. Distribuire de materiale informative: Proiecţie de clipuri video antiviolenţă.
29 noiembrie 2017, orele 11-13, Centrul Rivulus Pueris din cadrul SPAS Baia Mare: ACŢIUNE DE INFORMARE ŞI SENSIBILIZARE CU PRIVIRE LA TEMA VIOLENŢEI ÎN FAMILIE. ÎMPREUNĂ PENTRU NONVIOLENŢĂ
Organizatori: Serviciul Public „Asistenţă Socială” Baia Mare şi Filiala Baia Mare a Asociaţiei Femeilor Împotriva Violenţei Artemis. Parteneri: Şcoala Gimnazială ”Nichita Stănescu” Baia Mare, Şcoala Gimnazială ”Victor Babeş” Baia Mare (2 clase de elevi din casele a VII-a şi a VIII-a). Acţiunea va cuprinde: vizionarea unei expoziţii de desene/ picturi/ fotografii pe tema violenţei asupra femeii; jocuri, discuţii interactive, proiecţie de clipuri antiviolenţă; concepere de mesaje antiviolenţă de către participanţii la acţiune: confecţionarea unor minipancarte care promovează nonviolenţa
Informaţii primite de la Claudia Koblicica, sociolog, SPAS Baia Mare. (g.m.)