– Domnule Toma Gross Rocneanu, îmi amintesc de prima noastră întâlnire, alături de regretatul Ion Burnar am participat la o manifestare literară organizată la Grupul Şcolar Minier din Baia Mare, unde eraţi profesor. Spuneţi-ne câteva date despre dumneavoastră.
– Sunt născut în Rodna, în anul 1943, 18 noiembrie. După terminarea şcolii elementare, am venit în Baia Mare la o şcoală gratuită, care făcea minieri: Grupul Şcolar Minier. Nu s-a dat admitere şi, după două luni de şcoală, profesorul de serviciu m-a luat şi m-a dus în clasa de mecanici. Au constatat că la absolvire nu aş fi împlinit 18 ani, nu m-ar fi putut angaja în subteran. Viaţa şcolară de atunci am descris-o în cartea mea „Minerii Ardealului”.
– Cum se făcea educaţia pe vremea aceea?
– Tinerilor de azi nu prea le place să le dai sfaturi sau să le impui ceva, aşa că punţile de legătură între generaţia noastră şi generaţia de acuma sunt foarte slabe. Pentru noi, a îndepărta distrugerile făcute de război, a reface locuinţele era un imperativ şi nu exista loc de comentarii. Acuma, mai ales după ce s-au făcut „comisiile de împăciuire” în şcoli, am avut ca elevi şi infractori condamnaţi. Pe de altă parte, mulţi elevi au părinţi despărţiţi. Cu toate acestea, am avut şase elevi cu locul întâi pe ţară la concursul pe meserii şi trei elevi cu locul întâi pe ţară la sesiunile de referate. La încheierea activităţii de dascăl cu toate gradele didactice, am fost onorat cu distincţia „Gheorghe Lazăr” clasa I.
– Sunteţi unul dintre cei mai prolifici autori de proză din Maramureş şi activaţi ca membru fondator în Clubul epigramiştilor băimăreni „Spinul”. Când aţi avut timp să scrieţi 40 de cărţi?
– Fiind educat în „religia” muncii, după serviciu, o bună parte din timpul rămas îl foloseam la scris. Am de fapt 49 de cărţi scrise.
– La care dintre cărţile dumneavoastră ţineţi mai mult?
– La „Minerii Ardealului” şi „Cronicile cenaclurilor băimărene”, dar şi la toate celelalte.
– Cum vedeţi viaţa la 74 de ani?
– La această vârstă, deja ştii că „Nu tot ce zboară se mănâncă”. În afară de vizitele periodice la medic, este perioada decantărilor intelectuale. Pentru tineretul care vine, trebuie să le spun că nu orice scriitură este proză şi nu orice text în versuri este poezie. Nu vă îndepărtaţi de pământul pe care v-aţi născut, împăcaţi-vă sufleteşte cu voi şi învăţaţi să iubiţi. (A consemnat G.D.L.)
La multi ani domnule scriitor!